Sanatate Sfaturi si sugestii

Infecțiile respiratorii în perioada verii

Infecțiile respiratorii în perioada verii

În lunile de vară, copiii sunt cei mai vulnerabili la variațiile mari și bruște de temperatură și implicit la problemele de sănătate care apar odată cu acestea. De aceea, specialiștii recomandă să încercăm pe cât posibil să prevenim expunerea micuților la astfel de factori care pot crea ulterior complicații din punctul de vedere al stării de sănătate.

 

Cu toate acestea, infecțiile respiratorii au o incidență considerabilă la copii, în special pentru că aceștia iau contact cu un număr mare de agenți infecțioși în colectivitate. Acestea se pot localiza fie la nivelul mucoasei nazale și/sau a celei faringiane (rinită, faringită sau rinofaringită), la nivelul mucoasei laringelui (laringită) sau a mucoasei traheei și a bronșiilor (traheobronșită). De departe localizarea la nivelul mucoasei nazale și faringiene este cea mai frecventă.

 

Prof. Dr. Mircea Nănulescu, medic primar pediatru cu specializări în pneumologie pediatrică și nefrologie pediatrică, explică: „Deși marea majoritate a infecțiilor respiratorii nu sunt grave și au o evoluție naturală favorabilă, există situații cu risc crescut pentru evoluție severă fiind necesară consultarea copilului de către medic. Infecția respiratorie acută se poate complica uneori cu infecţie otică (otită medie acută), infecţie sinusală (sinuzita bacteriană) sau pneumonie.”

 

Este important ca acestea să fie depistate la timp prin simptomele specifice la care părinții trebuie să fie atenți și să le identifice, iar mai apoi să apeleze la consultul de specialitate al medicului.

 

O comunitate de specialiști în pediatrie și psihologie, care vă poate fi de ajutor, se află pe platforma „Modelează copilăria”, care vine în întâmpinarea părinților cu răspunsuri și sfaturi la diverse aspecte legate de creșterea sănătoasă şi armonioasă a copiilor. Aici pot fi consultate informații și recomandări în ceea ce privește sănătatea, alimentația, îngrijirea, siguranța, psihologia, educația și distracția copiilor.

 

Pentru mai multe informații, vizitați www.modeleazacopilaria.ro

 

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu