O afecţiune extrem de neplăcută, care afectează în special copiii şi adolescenţii, este dermatita atopică.
După cum indică şi numele, este vorba despre o boală de piele care se asociază, de cele mai multe ori, cu astmul bronşic sau febra de fan (alergia la polen). Dermatita atopică se prezintă sub forma unor zone în care pielea se înroşeşte, se îngroaşă şi se întăreşte şi cauzează un prurit insuportabil. Aceste „eczeme” apar în acele zone ale corpului care reţin umiditatea: la încheieturi, coate, genunchi, gât, zona inghinală şi în jurul anusului. Mâncărimile fiind atât de puternice, scărpinatul se transformă în gest reflex, nu mai poate fi controlat, lucru care determină agravarea leziunilor.
Dermatita atopică generează oboseală cronică din cauza somnului agitat şi întrerupt adesea de nevoia de a te scărpina. Cei mai predispuşi la a căpăta o astfel de boală sunt cei care prezintă astm bronşic, febra de fan, cei care au în familie rude care suferă de dermatită atopică, cei expuşi la stres, cei cu alergii alimentare sau care folosesc medicamente imunosupresoare. Tratamentul se face doar în urma consultării medicului dermatolog şi implică băi cu apă rece pentru zonele afectate, evitarea săpunului, folosirea de haine largi, din bumbac, reducerea stresului. Pe lângă aceste tehnici şi atenuare a mâncărimii se vor administra medicamente şi unguente recomandate de medic. Dermatita atopică nu este contagioasă şi nici nu implică perioade de repaus total.
După cum spuneam, afectează mai ales copiii şi adolescenţii aşa că dacă ai fraţi mai mici sau chiar propriii tăi copii, la primele semne de dermatită atopică du-i la medic şi ai grijă ca mediul lor de viaţă să fie cât mai sănătos. foto Northfoto
Adauga comentariu