Claustrofobia

Ţi s-a întâmplat vreodată să nu reuşeşti să-ţi convingi prietena cea mai bună să urce cu liftul sau să intre cu tine în cabina de probă sau să o vezi că începe să tremure când treceţi printr-un hol îngust? Prima tendinţă la astfel de reacţii este aceea de a râde de infantilismul unei asemenea temeri, dar situaţia nu este deloc amuzantă întrucât claustrofobia este o boală foarte serioasă, ce poate avea efecte dintre cele mai neplăcute asupra calităţii vieţii persoanei care suferă de aşa ceva.

Claustrofobia este teama de locuri închise, înguste, strâmte, aglomerate. Este determinată de o traumă, care a avut loc fie în copilărie (copilul a rămas blocat într-un loc strâmt de unde nu a mai putut ieşi), fie la vârsta maturităţii (lift blocat, uşă blocată la o cameră mică, etc). Efectele sunt aceleaşi indiferent de momentul în care a fost provocată trauma. Claustrofobia se manifestă de obicei prin transpiraţie abundentă, bătăi accelerate ale inimii, greaţă, leşin, tremur (manifestări tipice fricii puternice) şi nu există, din păcate, un tratament general valabil pentru a o vindeca.

Claustrofobia se tratează prin psihoterapie, dar fiecare pacient reacţionează la un anumit tip de intervenţie (programare neurolingvistică, terapie cognitiv-comportamentală, tehnica modelului, etc) în funcţie de personalitatea sa şi de situaţia specifică ce i-a generat boala. Există şi un tratament medicamentos cu rol exclusiv de a reduce simptomele dar nu de a vindeca boala.

Este bine, în concluzie, ca persoanele care suferă de claustrofobie să apeleze la tratament de specialitate pentru a scăpa de această problemă, care îi poate pune în situaţii dintre cele mai neplăcute şi care le poate afecta calitatea vieţii. Invitaţi la psihoterapie sunt şi cei care manifestă simptomele amintite mai sus în situaţii opuse caustrofobiei şi anume în spaţii largi, deschise, mari, caz în care boala se numeşte agorafobie.

foto Northfoto