Sanatate Sfaturi si sugestii

15 ani de contraceptie



România marcheaza 15 ani de planificare
familiala


Femeile au astazi în România, atât
în sate cât si în orase, acces la o
larga varietate de optiuni moderne, sanatoase si sigure
pentru a-si planifica viitorul – al lor si al familiilor
lor.

Una din fiecare trei femei din grupul de vârsta
15-44 ani foloseste astazi o metoda moderna de control
al nasterilor – o schimbare majora fata de anul
1990, când mai putin de 10% din românce foloseau
metode moderne de contraceptie. Din ce în ce mai
putine femei se bazeaza astazi pe avort pentru a spatia
nasterile nedorite, iar decesele materne, în special
cele cauzate de avort, sunt în scadere. În
plus, numarul nasterilor a ramas constant si, chiar are
recent o tendinta crescatoare.

Între 21-23
septembrie se desfasoara în Bucuresti o conferinta
dedicata profesionistilor în planificare familiala,
cu scopul de a sublinia aceste realizari si de a asigura
continuarea lor. Conferinta este parte a Initiativei pentru
Sanatatea Familiei în România, un program
în parteneriat cu Ministerul Sanatatii Publice,
implementat de catre Institutul de Cercetare si Formare
JSI, cu finantare din partea Guvernului American prin
Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala
(USAID).

Ambasadorul S.U.A., Dl. Nicholas Taubman a deschis astazi
lucrarile conferintei la Hotelul Hilton din Bucuresti,
alaturi de Ministrul Sanatatii Publice Dl. Eugen Nicolaescu
si de Directorul Maternitatii “Panait Sarbu”
Dl. Prof. Dr. Bogdan Marinescu. În deschiderea conferintei
a luat cuvântul Dl. Dr. Robert A. Hatcher, un expert
cu recunoastere internationala în planificare familiala
si sanatatea reproducerii, profesor în cadrul Universitatii
de Medicina Emory din Statele Unite.

La începutul anilor ’90, când cu sprjinul
Guvernului American a debutat programul national de planificare
familiala al României, acesta cuprindea 200 de clinici
din marile orase. Astazi, programul dispune de acoperire
nationala si vizeaza cresterea accesului la metode contraceptive
moderne pentru femeile din zonele rurale si din cele mai
populate orase ale tarii. Peste 80% dintre comunitatile
din România beneficiaza acum de cel putin un medic
cu pregatire în planificare familiala care distribuie
contraceptive gratuite femeilor si famliilor care solicita
acest lucru. Cunoscuta nu demult pentru politica sa puternic
pro-natalista sub regimul comunist, România este
astazi un model pentru regiunea în care se afla,
pentru tarile care dezvolta programe moderne de planificare
familiala.

Galerie
de poze
(click pentru a mari)

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu