Ne place să ne aducem aminte de oameni şi locuri. Fie că recunoaştem sau nu, ne scufundăm din când în când în nostalgie şi ne dorim ca timpul să nu fi trecut sau ca zâmbetul să ne mai fie acelaşi.
M-am trezit în dimineaţa aceasta cu o nostalgie ciudată. Nu, nu am încă vârsta la care simpla amintire a tinereţii să mă facă să fiu nostalgică. Dimpotrivă, mă revolta uneori simplitatea faptelor mele de atunci şi modul mult prea pueril în care orice nouă primăvară îmi împrospăta surâsul la fel cum orice toamnă mă făcea să îmi schimb culoarea din ochi.
M-am trezit de data aceasta cu nostalgia verii departe. Îmi era dor de plaja galbenă şi de oceanul mult prea curat, îmi era dor să îmi imaginez că dincolo de el se afla o lume ce nu mi-era străină şi îmi lipsea acel sentiment pe care îl aveam de fiecare dată când îmi pierdeam gândurile în aripile pescăruşilor – ca el nu era acolo.
Îmi aminteam frânturi de vise şi toate acele lucruri pe care mi le-am promis la plecare. Nici nu mai ştiu dacă le-am respectat pe toate, sau dacă mi le-am mai amintit vreodată până azi. Mi-am amintit însă mai mult decât orice că trebuie să mă întorc. Mă urcasem deja în avion când mi-am spus ca voi reveni pe acea insulă a fericirii pentru a fi într-adevăr fericită.
I-am spus că vara va veni curând. S-a desprins pentru o clipă de orice activitate a lui şi mi-a zâmbit. “Evident că va veni”. Îmi place enorm felul în care iubitul meu poate să mă facă să zâmbesc spunându-mi lucruri simple ce scot în evidenţă de fapt stupizenia afirmaţiilor mele. Totuşi am continuat: “Şi vreau să vedem oceanul”. S-a întors spre mine şi mi-a zâmbit din nou, de data aceasta fără vreo urmă de ironie. Nici măcar surpriză. “Mi-ai promis demult că o să-l vedem împreună, pe insula ta fericită unde n-ai putut să te bucuri de soare pentru că nu eram”, îmi spuse fără să respire. Era ca şi cum nostalgia mea îl cuprinsese dintr-odată şi pe măsura ce ne uitam unul în ochii altuia înţelegeam că oceanul nu era de fapt decât un alt lucru ce puteam să ni-l spunem şi fără cuvinte. Acea dorinţă neîmplinită încă pe care ne-o promitem în fiecare an.
I-am spus că sunt nostalgică, dar nostalgia dispăruse de fapt. Visam că în cele din urmă ne vom arunca în valuri, că vom admira împreună asfinţitul în apă şi că vom adormi cu picioarele în nisipul prea fierbinte să ne lase să plecăm.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu