Auto-cunoastere Relatii

Voyeurism, placere prin altii

Voyeurismul este o tulburare psihosexuală în care individul obţine plăcere privind, pe furiş, fără acordul celor observaţi, persoane care se dezbracă sau care întreţin raporturi sexuale sau ascultând conversaţii cu tentă sexuală.

Să înţeleg că societatea contemporană este preponderent voyeuristă? Altfel cum s-ar explica „goliciunea” ca ingredient de nelipsit în filme, în show-uri de televiziune, pe coperţile revistelor, în videoclipuri, etc?

Voyeurismul este o manifestare ce apare în special la bărbaţii heterosexuali care nu au relaţii sexuale constante şi satisfăcătoare. Privitul pe furiş al plăcerii altora le provoacă rareori fantezii ci generează nevoia de masturbare.

Nu există informaţii precise cu privire la cauzele acestei manifestări. Se consideră că cei afectaţi au fost puşi la un moment dat, din întâmplare, în condiţia de a observa o scenă erotică, lucru care le-a produs plăcere, fapt care i-a determinat să continuie să caute acelaşi tip de satisfacţie în acelaşi mod.

Voyeurismul, fiind o tulburare de natură psihică, poate fi tratat prin psihoterapie, dar numai în condiţiile în care persoana îşi recunoaşte problema şi vrea să se schimbe. Însă, puţini voyeuri, consideră că acest comportament este dăunător pentru ei înşişi şi nu simt nevoia de a-l înlătura din viaţa lor.

Voyeurismul poate apărea şi în cazul femeilor, dar numai ocazional, poate pentru că femeile sunt mai puţin influenţate de imagini şi deoarece curiozitatea este de multe ori contracarată de pudicitate atunci când vine vorba despre sex.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu