 Se
spune ca de Craciun trebuie sa avem sufletul plin de iubire
si ca, macar o data pe an, ar trebui sa ne lasam sufletul
deschis pentru tot ce e mai bun în noi însine
si în cei din jur. Si totusi, de multe ori, Craciunul
e trist… pentru ca nu avem lânga noi iubirea atât
de dorita, pentru ca am pierdut ceva drag sau pentru ca
nu am avut niciodata ceea ce ne dorim atât de mult…
Am asteptat în fiecare an zilele acestea magice
cu sufletul la gura, de parca un miracol urma sa se
întâmple odata cu împodobirea bradului…
De fiecare data Craciunul a însemnat o asteptare
încordata, amestec de emotie si bucurie, de curiozitate
si dorinta. „Cum o sa fie anul asta?”. „Cu
cine o sa împodobesc bradul?” – câti
ani, atâtea întrebari, puse de fiecare data
cu inocenta copilului din mine care renaste în
fiecare sfârsit de an.
Amestec de iluzie si dorinta pe jumatate împlinita…
multa zapada, glasuri zglobii de colindatori la ferestre
cu flori de gheata… Mos Craciun cu barba falsa, dar
cu sacul plin de cadouri… Luminite sclipind peste
orasul adormit… si o mie de vise reînviate de
fiecare data în aceeasi noapte plina de mister,
dar ramase neîmplinite, pentru ca niciodata nu
am simtit de Craciun decât dorinta de a iubi si
de a fi iubita, desi, într-un mod cu totul paradoxal,
întotdeauna am fost înconjurata de iubire,
sub o forma sau alta.
Anul acesta e altfel. Simt o liniste ciudata pe care
mi-am dorit-o din clipa în care am petrecut primul
Craciun împreuna cu iubitul meu. Si daca primele
Craciunuri împreuna ne-au fost umbrite de îndoieli
si de teama ca în anul urmator totul se va prabusi
sub povara neîntelegerii celor din jur, anul acesta
nimic nu pare sa mai tulbure linistea care ne-a învaluit
de ceva timp încoace. E un sentiment de siguranta
care pluteste peste sufletele noastre, un fel de obisnuinta
placuta cu ideea ca în fiecare an de acum înainte
vom împodobi bradul împreuna si ca vom trai
de fiecare data un altfel de Craciun… plin de iubire…
|
Adauga comentariu