 Exista
fiinte pentru care iubirea nu poate fi conceputa decât
ca o amplificare la infinit a unui moment miraculos pe
care îl numim conventional „dragoste la prima
vedere”. Nu m-am gândit daca ma numar sau
nu printre aceste fiinte, însa trebuie sa recunosc
ca nu am avut niciodata prea mare încredere în
iubirile cultivate atent, prelungiri artificiale ale unor
întâlniri „aranjate” sau încercari
altruiste de a nu rani sentimentele unei fiinte care,
întâmplator sau nu, s-a îndragostit
de o alta care nu nutreste aceleasi sentimente.
De altfel, am încercat odata sa iubesc un om
care ar fi fost în stare sa schimbe universul
ca sa construim ceva împreuna si rezultatul a
fost dramatic. Cu alte cuvinte, nu cred neaparat ca
iubirea trebuie sa fie rezultatul direct al dragostei
la prima vedere, însa mi-e greu sa cred ca ea
poate sa apara din nimic.
Zilele trecute, am aflat cu uimire ca un prieten foarte
bun a reluat o relatie la care renuntase cu mai bine
de un an în urma. Am fost surprinsa pentru ca
atunci, demult, când ne-a prezentat-o pe noua
lui iubita, parea destul de încântat. Trebuie
sa precizez ca este un tip introvertit care, cel putin
în aparenta, nu este facut pentru povesti de iubire
furtunoase. Dupa câteva luni însa, am aflat
ca s-a despartit de femeia aceea care parea ca îl
facuse sa intre în sfârsit în labirintul
iubirii. El fusese cel ce a pus capat relatiei care
abia se înfiripase pentru ca simtea ca nu i se
face dor de ea atunci când nu sunt împreuna.
Motivul mi s-a parut copilaresc, insuficient pentru
a taia orice sansa pentru o poveste de iubire care abia
se nascuse. Ea a suferit destul, din câte am înteles.
El însa s-a resemnat rapid într-o alta poveste
de iubire din care, dupa alte câteva luni, a iesit
marcat. Tot el a fost cel care a renuntat si de aceasta
data, însa fortat de împrejurari care nu
îi erau deloc favorabile.
Recent, la aniversarea unor prieteni ne-am reîntâlnit,
iar el era împreuna cu femeia aceea de demult,
de care nu i se facea dor suficient de mult ca sa poata
sa o iubeasca. Nu l-am întrebat nimic, însa
l-am simtit cumva agitat în preajma noastra, a
mea si a iubitului meu, care stiam foarte bine motivele
pentru care o parasise si nu întelegeam cum de
erau din nou împreuna. Nu stiu daca privirea mea
întrebatoare l-a facut sa simta nevoia de a se
explica, însa târziu, spre finalul petrecerii,
s-a apropiat de mine si mi-a spus: „Uite cum era
sa ratez eu o iubire asa minunata. Nu-i asa ca as fi
fost cel mai mare idiot?” Nu am stiut ce sa îi
raspund, pentru ca, desi i-am fost confidenta de nenumarate
ori, acum ma simteam neputincioasa în fata unui
fapt care ma depasea. Nu întelegeam cum acum ar
putea sa iubeasca o femeie pe care o parasise cu un
an în urma pentru ca nu simtea nimic pentru ea.
Ceva ma facea sa cred ca aceasta reluare oarecum fortata
a unei relatii pe care nu si-o dorise atunci este un
fel de surogat al unei iubiri reale – o relatie
provizorie în care îsi îneaca alte
suferinte sau nepasarea care îl caracterizeaza
uneori. Si asta m-a revoltat cumplit. Sau poate ca relatia
ratata care i-a urmat l-a facut sa deschida larg ochii
si sa vada ca iubirea este ceva mult mai profund, care
trebuie cautat dincolo de aparente… Cine stie… Oricum,
se pare ca de data aceasta îi este dor de ea de
fiecare data când se despart pâna a doua
zi. Cel putin asa mi-a marturisit la finalul petrecerii,
dupa ce a trebuit sa o duca acasa pentru ca a doua zi
urma sa plece într-o calatorie de doua saptamâni.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu