 De
obicei diminetile mele de vara sunt atât de linistite
încât nimeni nu-mi poate tulbura momentele
de gratie în care îmi savurez cafeaua pe balcon,
cu ochii atintiti spre dealul magic pe care am urcat de
atâtea ori în trecut. Recunosc ca în
ultima vreme mi-e tot mai greu sa prind rasaritul (îmi
plac la nebunie razele care se reflecta jucause în
cafeaua mea neagra…), dar sper sa fie doar o chestiune
temporara. Totusi, astazi ceva mi-a tulburat ritualul
matinal. Nu mai stiu cât era ceasul, oricum, foarte
devreme, când a sunat insistent telefonul. „De
ce trebuie sa se întâmple de fiecare data
la începutul verii?” a sunat trist întrebarea
prietenei mele care tocmai se despartise de iubitul ei,
dupa o noapte plina de discutii furtunoase si de lacrimi.
La fel se întâmplase cu doi ani în urma,
când se despartise de omul pe care îl considerase
iubirea vietii ei… Au urmat luni întregi de suferinta,
de frustrari, de sentimente contradictorii, pe care însa
le-a depasit cu timpul. Fara sa vreau, am asistat la toate
schimbarile prin care a trecut prietena mea si îmi
amintesc ca am comparat atunci despartirea, indiferent
de cauzele ei, cu un fel de trauma, ale carei urmari se
succed într-o ordine bine stabilita, pe care sufletul
o stie parca pe de rost…
Suferinta… este prima faza, cea mai
dureroasa, când simti ca universul se prabuseste
si ca cel care a plecat a luat cu el o parte din tine.
Este faza în care cea mai buna vindecare este exteriorizarea,
fie ca ea înseamna sa vorbesti cu prietenii despre
tragedia prin care treci, fie ca înseamna sa arzi
lucrurile care te leaga de fostul iubit…
Frica si haosul… urmeaza suferintei, pentru
ca revenirea luciditatii înseamna constientizarea
schimbarii. Impresia ca totul se va schimba, ca toate
proiectele facute împreuna cu persoana iubita nu
vor mai exista poate fi coplesitoare. Este momentul în
care trebuie sa te implici cu orice pret în ceva…
pentru a te desprinde de trecut si pentru a depasi teama
ca nu mai exista si un alt viitor decât cel care
tocmai a fost distrus.
Bilantul… este o etapa absolut necesara,
care ajuta la depasirea momentelor critice care au precedat-o.
Constientizarea faptului ca vina pentru ruptura iremediabila
apartine amândurora este, probabil, modalitatea
cea mai fireasca de a trece peste suferinta inutila. Uneori,
o lista cu tot ceea ce nu mergea bine în relatia
care tocmai s-a terminat poate fi cu adevarat utila.
Acceptarea rupturii este primul pas spre vindecare. Tristetea
exista înca, dar poate fi alungata de proiecte noi,
de îndeplinirea unor dorinte, fie ele si excentrice,
care au stat întotdeauna ascunse în suflet…
„Reînvatarea” iubirii… este momentul
în care trecutul este lasat în urma, definitiv.
Ranile sunt cicatrizate, prin urmare, o noua relatie poate
sa înceapa. Asta nu înseamna sa te arunci
în bratele primului venit, ci sa stii sa cauti fericirea
acolo unde ea exista cu adevarat. Odata depasita, experienta
unei rupturi te face sa stii mai bine ce vrei si ce nu
vrei, sa selectezi ceea ce viata îti ofera.
Prietena mea cunoaste ea însasi aceste etape, pentru
ca le-a trait intens cu doi ani în urma. Însa
acum, în fata unei noi rupturi, simte ca trebuie
sa o ia de la capat ca sa treaca prin ele, pentru a o
depasi. „Stii… simt ca nu mai am puterea sa reînvat
sa iubesc… mi-a spus, cu voce stinsa, la finalul convorbirii,
care a durat cam o ora…”. „Nu cred… fiecare
iubire traita pâna la ultima clipa de speranta te
îmbogateste sufleteste… trebuie doar sa crezi
asta…” Terapia contra durerilor de suflet este,
în fond, ceva care vine de la sine. Noi trebuie
doar sa stim sa nu ne împotrivim prea mult cursului
firesc al vietii. |
Adauga comentariu