Recunosc ca te iubesc, in unele momente mai mult decat pe mine. De-abia astept sa dai un semn si inima imi tresare de fiecare data cand telefonul suna, sperand din tot sufletul ca esti tu. Recunosc ca in bratele tale ma simt completa si ca adorm cu gandul ca maine te voi putea saruta din nou. Te iubesc din toata inima si simt ca nu as putea respira fara tine, dar… am obosit.
Am obosit sa te astept, sa te inteleg si sa am rabdare cu nevoile tale.
Am obosit sa realizez ca intotdeauna, in ochii tai, voi fi pe locul doi.
Am obosit sa vorbesc, iar tu sa nu ma auzi.
Am obosit sa iti controlez fiecare gest, cuvant, fiecare actiune, doar pentru ca nu mai am incredere in tine.
Am obosit ca mereu sa cedez si sa iau asupra mea orice vina, doar pentru ca tu sa te simti bine si sa ma “ierti”.
Am obosit sa imi oblojesc inima ranita de vorbele si actiunile tale.
Am obosit sa tac din frica de a nu te pierde.
Am obosit sa tot dau o parte din mine, iar tu nici macar sa nu-mi oferi un zambet.
Am obosit sa incerc sa-ti fac totul pe plac, in speranta ca ma vei iubi mai mult.
Am obosit sa duc lupte in locul tau.
Am obosit sa fac tot posibilul ca relatia noastra sa mearga, cand tu nu te fortezi nici un pic.
Am obosit sa-ti dau iar si iar a doua sansa, sperand ca vei realiza ca eu sunt sufletul tau pereche.
Relatia noastra m-a obosit, a secatuit iubirea, mi-a sters zambetul de pe buze si lumina din ochi. Am obosit sa fiu obosita, dar nu suficient incat sa realizez ca tu nu mai trebuie sa faci parte din viata mea.
Adauga comentariu