Poveste dureroasa

Mi-e greu uneori sa vad in juru-mi oameni care nu reusesc sa comunice, ce gasesc in orice un motiv pentru a-si spune cuvinte triste, si mai ales,  aleg mai degraba suferinta unei vieti in doi, in locul singuratatii. Cu atat mai mult mi-e greu sa observ cum aleg sa mearga pe cai batatorite, sperand cu indarjire ca de data aceasta finalul va fi altul..
 
El – un copil ce si-a incurcat jucariile, necunoscand iubirea si cautand mereu acel ceva ce inca nu-l traise inca. Ea – o fiinta ciudata, ireala uneori, lasandu-l sa spere ca va fi ceva ce nu avea sa fie, cu mult prea multe dorinte si vise inca de copil, fugind adesea de suferinta, nici ea nu mai stie unde. El si ea au o poveste destul de lunga, adesea incalcita, facuta parca o vreme sa demonteze orice prejudecata. De la o prea mare diferenta de varsta, la povesti mult prea diferite de viata, totul parea a le fi potrivnic. Si totusi, o iubire ca a lor te facea atunci sa crezi ca intradevar suntem mult prea incorsetati in lectii invatate parca de sute de ani, si ca a iubi e pur si simplu, indiferent de explicatii.
 
I-am regasit astazi insa altfel. Si pentru o clipa, am refuzat sa cred ca singura poveste ce-as fi putut-o spune peste o mie de ani, cu final fericit, avea acum parte de un episod ce nu-si gasea locul.
El – devenit peste timp barbat, ademenit de credinte misogine, vedea in ea acum singura lui motivatie de a fi. Ea – visatoare ca intotdeauna, alesese sa-si ascunda visul in spatele unei oglinzi de o atat de mare raceala…Ii curgeau lacrimi neoprite, nu intelegea de ce, nu stia pentru ce iubirea s-a transformat acum in tipete si mai ales isi dorea ca el cel de demult, sa fie inca acolo. In tot acest timp, n-am putut auzi nimic din ce-si spuneau, dar am citit in privirea lui o infioratoare certitudine ca asa ar fi trebuit sa fie, ca printr-o aglomerare de argumente, lacrimile ei chiar isi aveau rostul. Am asteptat cu indarjirea cu care astepti finalul unui film sa vad o urma din iubirea ce era atunci, demult, cand abia ii cunosteam. In ochii ei insa era prea multa suferinta, in ai lui – nimic.
 
Mi-am tulburat astfel dupa-amiaza cu gandul ca orice mare iubire se poate oricand transforma in chiar atat – nimic. Personajele se pot adesea complace in astfel de situatii tocmai din frica de a nu fi din nou singuri. Sa fie oare insa singuratatea e mai grea decat suferinta?

foto Northfoto