Dragoste si Sex Relatii

Nopti pustii si dimineti de vis, in versiuni paralele

DISABLE_WORD_ADS=1;

Se
spune ca femeile îsi împartasesc mai curând
nefericirile decât clipele de fericire… ca umarul
de care au nevoie pentru a plânge pe el atunci când
sunt în pragul disperarii, devine invizibil sub
razele binefacatoare ale fericirii. De fapt, cred ca exista
în natura umana ceva care ne face pe toti sa ne
împartasim mai degraba tristetile decât bucuriile.
„Normal, pentru ca fericirea se traieste si atât,
nu e nevoie de analize suplimentare” îmi spune
adesea prietena mea. De parca tristetile nu se traiesc
si ele profund sau „analiza” lor ar avea vreo
importanta reala…

Noaptea trecuta, mi-am dovedit totusi ca prietena mea
nu are dreptate si ca fericirile pot fi la fel de bine
împartasite ca si tristetile. Am deschis calculatorul
fara sa ma gândesc ca îmi voi petrece toata
noaptea în fata monitorului. A doua zi urma sa aniversam,
eu si iubitul meu, un eveniment frumos din povestea noastra.
Vroiam de mult timp sa îi fac o surpriza –
un fisier cu multe slide-uri, un fel de film mut în
care imaginile cu noi sa curga pe melodii vechi, sub cuvinte
al caror înteles numai noi îl cunoastem. Acum
era momentul potrivit, însa am omis un detaliu –
ma descurc destul de greu cu programul respectiv si chiar
daca învat repede, ceea ce vroiam eu sa fac era
cumva la limita imposibilului. M-a salvat însa prezenta
pe messenger a unei alte prietene vechi (e ciudat, dar
desi nu ne cunoastem decât prin cuvinte, mii de
cuvinte, mie asa îmi place sa-i spun…) ale carei
capodopere în materie de „lucruri simple si
frumoase” facute pe calculator le-am admirat de
nenumarate ori postate pe blogul ei personal. I-am spus
despre ce este vorba, a fost foarte bucuroasa sa ma ajute.
La urma urmei, nu putea fi atât de greu…

„Sigur
nu te tin prea mult? Probabil ca va dura pâna dupa
miezul noptii…” Nu stiu daca a zâmbit sau
s-a întristat, dar i-am simtit telepatic sinceritatea.
„Nu, nu ma tii… oricum nu dorm pentru ca iubitul
meu nu e aici… si nu pot…”. Desi nu o puteam
auzi, stiam din conversatiile trecute ca lipsa iubitului
ei îi face rau… ca îi simte absenta în
fiecare lacrima pe care o lasa sa i se prelinga pe obraz
înainte de a adormi. „Ti-e dor de el…”.
Nu stiu ce m-a apucat… era evident… ce sens avea sa
pun sare pe rana? Era plecat de doua saptamâni si
urma sa se întoarca a doua zi dimineata. Într-un
fel mi-a amintit de mine, plângând, în
luna în care iubitul meu fusese plecat la Arad.

Am continuat sa conversam… o noapte întreaga.
Spre dimineata, am simtit ca tasteaza mai greu. „Hai,
fugi la culcare, mai am putin si termin si ultimul slide…”.
Mi-a trimis un zâmbet electronic si mi-a spus ca
nu e obosita, dar ca îmi va asculta sfatul pentru
ca dimineata se apropia cu pasi repezi si nu vroia sa
rateze momentul în care iubitul ei o va trezi usor
cuibarindu-se lânga ea si cuprinzând-o în
brate. Am zâmbit si am oftat adânc fara ca
ea sa stie. „Îti multumesc pentru ajutor.
A iesit un filmulet superb.” „De fapt eu ar
trebui sa îti multumesc… pentru ca mi-ai umplut
o noapte pustie, de care îmi era teama… Acum nu
astept decât sa simt fericirea diminetii de vis
care ma asteapta…”

Am mai stat putin, pâna am finisat totul. Am expediat
programul în mailul iubitului meu si am închis
calculatorul. Nu stiu cât timp a mai durat pâna
am adormit în noaptea la fel de pustie ca a prietenei
mele. Am adormit însa zâmbind, cu gândul
la dimineata mea de vis plina de aroma de cafea fierbinte
cu care urma sa îl trezesc pe iubitul meu dupa vreo
doua ore… Si mi-am dat seama ca uneori noptile pustii
pot fi mai scurte, în asteptarea diminetilor de
vis, atunci când ai cui sa îi marturisesti
fericirea care te cuprinde la gândul ca dimineata
va veni.

Anamaria Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu