Mi-era dor de o zi cu soare

Mi-am petrecut câteva luni departe de casa. Stiam ca voi ajunge prea repede in stari melancolice si astfel mi-am umplut timpul cu tot ce puteam. N-as fi ratat intâlniri cu oameni si locuri, n-as fi putut sa nu ma pierd intre pagini de biblioteci, la fel cu nici  n-as fi putut lasa deoparte frumuseti nevazute. Si totusi, in goana unei experiente dincolo de granitele peisajului cu care m-am obisnuit, am uitat ce mi-a lipsit poate cel mai mult.
 
In dimineata aceea m-am trezit insa cu un ciudat sentiment de plecare. Mai aveam vreme de stat in tara aceea, dar parca atunci as fi vrut sa dispar. De zile in sir fereastra casei mele imi arata cu indârjire acelasi peisaj. Câteva case nebunesc de ingrijite, o strada pe care o traversau aceiasi oameni si câtiva copaci ce pastrau, poate singurii, ideea de iarna.
 
Mai sus, padurea nu se dezmintea si mi se infatisa intr-o splendoare neagra, atâta cât sa ma faca sa nu vreau s-o patrund. Si totusi, ziua aceea, ca oricare alta, mi-a ramas in gând, si mi-a revenit acum, la intoarcere. Simteam un dor, de casa si poate chiar de oras, de iubire si zâmbet si mai ales de frumusete. Mi-era dor de o zi cu soare.
 
Caci doar atunci când nu-l vezi, iti poti da seama ca soarele te bucura. Doar când iti lipseste dimineata, poti sti ca astepti revenirea lui, si mai ales atunci când refuza cu atâta nonsalanta sa apara, stii ca il vrei si mai mult. Si da, era vorba doar de soare. Acelasi soare pe care il urasc vara, si care ma orbeste in zile de ianuarie. Imi era dor de soarele meu de acasa, de starea de bine pe care lumina mi-o da de fiecare data când o simt batându-mi in geam.
 
Mi-am ignorat revolta, aparent stupida, a zilei cu pricina. Abia azi, când m-am trezit in patul meu de acasa inconjurata de iubire si soare, mi-am adus aminte de ce. De fiecare data când ceva ne lipseste, gasim vinovatii cei mai neasteptati. In ziua aceea, pentru mine, soarele refuza sa mai fie doar el. Era parca toata revolta din mine, ce nu vroia sa iasa de sub norii de stres. Era o dorinta de a fi acolo unde imi era gândul, dincolo de granite conventionale si reci. Imi era dor de un soare cu zâmbet, de o imbratisare de vara, cu miros de flori proaspete si adiere slaba de vânt.
 
Si când azi soarele m-a primit cu caldura, când l-am privit fara ura de a ma fi parasit, mi-am amintit si de ce nu l-am privit si atunci. Stiam ca voi ajunge inapoi dupa o vreme, si ca daca l-as fi urât, chiar si o clipa, n-as mi fi putut sa-l primesc.
 
De fiecare data de atunci soarele pare a-mi fi altul. Ma regasesc in caldura lui primitoare si il conving sa m-astepte oridecâteori vreau sa plec. E poate ciudat cum mi-am dorit ziua aceasta cu soare, si stiu ca daca n-ar fi fost, oricum as fi simtit-o in mine luminând.

foto Northfoto