Dragoste si Sex Relatii

Dimineata cu ingeri


Dragoste - Dimineata cu ingeri

Te privesc in diminetile insorite de primavara de parca te-as vedea pentru prima oara. Corpul iti e acoperit de soarele ce ma trezeste uneori mult prea devreme si te incapatanezi sa dormi exact pana atunci cand te anunt ca am facut cafeaua. Te trezesti mai intai intr-un ochi si apoi incet si in celalalt, te ridici ca un copil ce nu-si gaseste papucii si te repezi in bucatarie, teleghidat parca de mirosul amarui de cafea. Iti reprosez intodeauna ca ai asteptat atat sa sune ceasul si ma revolt cand pui inca o lingurita de zahar in ceasca pe care o indulcisem deja.

Intr-un final iti ridici privirea si simt cum iubirea amestecata in aburi pluteste intre noi.
In dimineata asta insa am avut un sentiment ciudat. Oare vom avea mereu parte de aceeasi monotonie calda, ce ne face sa putem trece peste orice fel de zi? Ce ne facem daca intr-o zi daca soarele nu mai poate rasari, sau poate cafeaua nu mai are gust? Cum supravietium unul fara altul, atunci cand unul dintre noi nu va mai fi?

Am tresarit la gandul ca as putea pierde vreodata clipa de zambet si mi-a fost frica brusc de el.

Te priveam cu insistenta din coltul  de vise spulberate si ai inteles ca dimineata asta nu avea sa mai fie la fel. M-ai strans in brate si nu ai spus nimic, mi-ai sarutat umerii si mi-ai intins mana pe care ti-am tinut-o apoi strans pret de cateva minute. Ai simtit poate la fel ca si mine ca nu avem decat clipa, ca intr-o zi totul se poate schimba, si fiecare dintre noi poate ramane doar cu amintirea unei iubiri ce acum ni se pare eterna.

Mi-ai spus sa fiu puternica. Stiai ca in ziua aceea aveam de trecut o clipa ce mi-as fi dorit-o amanata la infinit. Stiai ca nu as fi putut sa plang si ca tristetea pe care o simteam aprioric se va transforma in suferinta si ai ales sa fii pur si simplu acolo. M-ai lasat sa privesc in gol, nu m-ai intrebat ce simt, si ai stiut atat de bine sa imi spui din priviri ca ma iubesti.

M-ai intrebat tarziu daca am crezut vreodata in ingeri. Desi nu-ti impartasisem nimic din combinatia ciudata de frica si suferinta ce mi se zbatea in suflet, ai priceput ca aveam nevoie de acea imagine pentru a-mi reveni. Ti-am spus ca ingerii au aripi si sunt poate la fel de ireali ca si sperantele. Dar asta nu ne impiedica sa credem in ei. Ai zambit la gandul ca si acum, cand mintea imi zbura departe, reuseam sa iti dau raspunsuri desprinse parca din poezii.

In cele din urma am ramas privindu-ne, stiind ca suferinta acelei zile avea in cele din urma sa treaca, si ca avem inca in fata mii de dimineti in care sa ne sorbim cafeaua impreuna, priviti de ingeri.

foto Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu