 Fiecare
cearta cu iubitul meu îi da ocazia sa ma tachineze
cu eternele mele defecte “tipic feminine”.
De fapt, în ultima vreme, am început sa nu
mai reactionez la reprosuri subtile care cândva
îmi raneau ego-ul feminist. Stiu ca uneori petrec
minute în sir la telefon doar ca sa vorbesc “fleacuri”
cu prietenele, ca uneori sunt dezordonata, din lipsa de
timp, sau ca uneori îmi creste cota de orgoliu peste
limitele suportabilitatii. Însa nimic din toate
astea nu este programat si, mai ales, nu este permanent.
Sa spunem ca sunt simple toane, ale unei fiinte care încearca
sa faca totul fara sa se plânga prea mult de timpul
cu care se afla într-o continua competitie.
Zilele trecute iubitul meu m-a enervat cumplit pentru
ca nu m-a lasat sa vorbesc în voie cu una dintre
prietenele mele care avea nevoie de sfaturi pentru o
tinuta pe care vroia sa o îmbrace la o nunta mai
pretentioasa. Pentru simplul fapt ca discutia s-a derulat
în masina, pe drumul ultraaglomerat dintre serviciu
si casa, nu a ratat ocazia sa comenteze la fiecare afirmatie
a mea. Pe moment m-am enervat cumplit, însa astazi
mi-am propus sa îi tin un discurs despre defecte
si calitati. Nu am de gând sa repet în minte
ce îi voi spune, pentru ca îmi place spontaneitatea,
însa îl voi face sa înteleaga ca:
Sunt vorbareata pentru ca îmi place sa comunic
si sa înteleg o problema sub toate aspectele pentru
a nu o trata superficial, chiar daca este vorba despre
o banala rochie de seara. În plus, stiu ca pâna
si cele mai timide prietene ale mele devin sociabile
în preajma mea…
Întotdeauna sunt nerabdatoare sa descopar si
cele mai ascunse surprize. Asta are probabil legatura
cu anii copilariei, când, dupa ce am descoperit
ca Mos Craciun este doar un mit, mi-am facut un obicei
din a cauta în fiecare an cadourile prin toate
colturile casei. E drept ca nerabdarea ma costa uneori
pentru ca iubitul meu abia reuseste sa ma mai surprinda
însa se spune ca nerabdarea este direct legata
de spontaneitate.
Uneori simt ca am trac, mai ales înainte de o
întâlnire importanta legata de serviciu.
Îl exasperez pe iubitul meu care îmi reproseaza
ca sunt prea stresata. Totusi, timiditatea mea, desi
se manifesta rar, ma face sa fiu calculata si sa am
o doza de modestie fata de mine însami.
Alteori sunt impulsiva. De obicei ma enerveaza cumplit
când, în spatiul public, cineva nu are spirit
civic sau nu se supune regulilor bunului simt. Actionez
spontan si virulent, cu riscul de a ma face remarcata
de ceilalti într-un sens mai dur. Asta înseamna
ca stiu foarte bine cum trebuie sa functioneze niste
reguli si care sunt masurile care trebuie luate pentru
ca sistemul sa functioneze. Cu alte cuvinte, cred ca
uneori sunt un bun lider.
Dezordonata sunt doar atunci când sunt în
criza de timp. Recunosc ca biroul meu este un adevarat
infern atunci când trebuie sa termin un proiect
însa, contrar opiniei iubitului meu, asta îmi
sporeste doza de creativitate.
Mi-e greu sa accept criticile din cauza unui orgoliu
care, recunosc, uneori este cam accentuat. Asta se întâmpla
însa pentru ca sunt o fiinta fara prejudecati
si am tendinta sa îmi depasesc propriile limite.
Si uite asa defectele mele cumplite, din cauza carora
mi-am irosit de nenumarate ori lacrimi si neuroni, au
devenit deodata subtile calitati, printr-o simpla privire
altfel…. Sper doar ca iubitul meu sa fie în
stare de aceasta rasturnare de perspectiva.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu