 „Nu
e frumos sa minti!” – replica asta am auzit-o
de sute de ori în vremea copilariei si cu toate
astea niciodata nu am reusit sa fiu o martira a adevarului.
Fara a fi mitomana, pentru ca acest lucru este deja patologic,
am avut întodeauna o înclinatie speciala spre
a ascunde adevarata fata a lucrurilor. Nu stiu de unde
mi se trage. Mama îmi spunea mereu pe vremea adolescentei
ca joc teatru… sau ca am un talent nebun de a minti
prin omisiune. Cuvintele ei m-au urmarit mult timp…
De fapt, fiecare dintre noi, sub o forma sau alta, spune
minciuni aproape în fiecare zi. Studii stiintifice
arata ca, în medie, un om minte de cel putin doua
ori pe zi. Sa însemne asta ca oamenii nu pot trai
fara sa minta? Ceva îmi spune ca minciuna îsi
are rolul ei bine stabilit în destinele noastre.
În fond, ce înseamna minciuna? Am putea defini
o persoana care minte drept o fiinta care încearca
sa abuzeze de cineva, fara ca acel cineva sa fie avertizat
si fara sa fi cerut sa fie tratat într-un anumit
fel. Mincinosul cunoaste adevarul, dar îsi asuma
alegerea de a-l spune sau nu.
Este adevarat ca se pot distinge cel putin doua atitudini
fata de minciuna – exista miciuni egoiste si minciuni
altruiste. În primul caz, scopul celui care minte
este sa îsi construiasca o buna imagine de sine
în ochii celorlati, sa obtina un avantaj sau sa
evite o pedeapsa (asta îmi aminteste de minciunile
mele din copilarie…). În cealalta situatie, minciuna
nu apare pentru a provoca suferinta, nici pentru a face
placere cuiva, ci din cauza unri frici interioare de a
pierde ceva – mintim atunci când nu vrem sa
ranim pe cineva drag sau când nu suntem siguri ca
suntem iubiti…
De fapt, felul în care afecteaza minciuna evolutia
unei relatii, indiferent ca este vorba de iubire sau de
o prietenie solida, mi se pare aspectul cu adevarat important
legat de acest fenomen pe care îl practicam cu totii,
în forme diferite. În dragoste, avem tendinta
sa mintim mai ales la începutul unei relatii, pentru
a crea celuilalt o imagine de sine cât mai flatanta.
Adesea o facem inconstient. Dar, pe masura ce iubirea
devine mai profunda, minciuna dispare si sinceritatea
devine una dintre valorile primordiale ale relatiei. În
prietenie, ea ocupa acest loc înca de la început.
Un prieten care te minte, fie si din politete, este considerat
fals, de cele mai multe ori.
Si totusi, minciuna continua sa existe pentru fiecare
dintre noi. Si uneori nu reusim sa îi gasim o explicatie
logica… poate tocmai pentru ca minciuna este ceva relativ
si, chiar daca presupune lipsa de sinceritate, nu presupune
neaparat negarea unui adevar (pentru ca sinceritate si
adevar nu înseamna acelasi lucru). Minciuna poate
însemna, pâna la urma, un alt adevar, unul
esential, dar înteles doar de cel care minte. |
Adauga comentariu