Dragoste si Sex Relatii

Cuplul de-a lungul timpului


Se
spune ca în timp fiinta umana devine mai înteleapta,
ca experienta te face sa traiesti tot ceea ce îti
rezerva destinul cu mai mult calm…

Nu stiu daca ma pot lauda ca ma încadrez în
limitele acestei normalitati în care oamenii cred,
în general, fara prea multe întrebari retorice.
Pentru mine, fiecare deceptie este si astazi un fel de
sfârsit al universului, în miniatura, daca
exista asa ceva… Experienta nu m-a facut decât
sa caut si mai mult în profunzimea lucrurilor si
sa simt orice întorsatura majora a vietii ca pe
ceva ce trebuie trait pîna la ultima picatura de
suferinta sau de fericire… Asta îmi aminteste
ca de fiecare data ca orice întâmplare pe
care o traiesc, fericita sau dureroasa, face parte din
mine si ca felul în care se sfârseste orice
experienta spune mult despre ceea ce sunt eu cu adevarat….

Citisem, cu ani în urma, ca istoria oricarui cuplu,
are, dincolo de unicitatea fiecarei trariri, un parcurs
ce poate fi identificat în toate povestile de dragoste
din lume si care este, în linii mari mereu acelasi…
Asta m-a amuzat atunci. Mai mult, ideea freudiana ca doi
oameni care se iubesc nu mai au nimic nou sa îsi
spuna dupa o relatie de aproximativ patru ani mi se parea
destul de bizara… Si totusi, ea mi-a ramas mereu în
minte, ca un fel de limita de care nu as fi vrut sa ma
apropii niciodata în relatiile mele trecute. Poate
din cauza asta nici nu am vrut sa o depasesc vreodata.
Si tot din cauza acestei limite, astazi, când mi
se pare ca timpul s-a scurs prea repede de la primele
clipe pe care eu si iubitul meu le petreceam împreuna
lasându-ne fascinati de razele rasaritului marin,
am momente în care ma întreb daca limita exista
cu adevarat. Asta m-a facut sa meditez mai mult asupra
etapelor prin care trece orice cuplu în istoria
existentei lui…

Magia începuturilor… este probabil
cea dupa care am tânjit întotdeauna cel mai
mult. Exista ceva fascinant în dorinta incontrolabila
de a-l descoperi pe celalalt si în sentimentul ca
felul în care îl descoperi este, de fapt,
felul în care tu însati creezi o poveste pe
care o traiesti. Uneori, multe din întâmplarile
frumoase pe care le traim ramân uitate într-un
colt de suflet… însa începutul unei povesti
de iubire nu poate fi niciodata uitat. Întrebarea
banala „Cum v-ati cunoscut?” poate avea uneori
raspunsuri la fel de banale… pentru ce care au trait
aceste raspunsuri ele devin însa un fel de clipe
magice de care îsi amintesc întotdeauna cu
aceeasi sclipre în priviri.

Pasiunea nebuna… urmeaza imediat dupa
clipele romantice ale începutului. Este acea etapa
în care nimic si nimeni, în afara de celalalt,
nu mai conteaza. Persoana pe care începi sa o iubesti
devine un fel de întruchipare a partenerului ideal
si niciun defect nu-i poate stirbi imaginea pe care i-ai
creat-o în minte. Este, pe de alta parte, o etapa
destul de periculoasa în istoria unui cuplu, pentru
ca pasiunea este, prin definitie, ceva foarte intens si,
de cele mai multe ori, de scurta durata care se stinge
atunci când nu te astepti.

Monotonia cotidiana… reprezinta trecerea
spre ceea ce înseamna cu adevarat un cuplu. A împarti
cu celalalt banalitatea vietii de zi cu zi este, poate,
etapa cea mai revelatorie pentru cât de puternica
poate fi o relatie. Ce ramâne dupa miracolul începuturilor
si dupa pasiunea arzatoare? Raspunsul este foarte simplu…
ramîne iubirea… în forma ei cea mai realista
si mai pura. Fiecare este constient ca persoana iubita
nu este nici pe departe idealul la care a visat, însa
stie ca este persoana potrivita… Viata în doi
nu îti mai permite sa te ascunzi de celalalt. Sentimentul
de a fi iubit pentru ceea ce esti cu adevarat este însa
fantastic.

Inevitabilul bilant… este întotdeauna
necesar într-un cuplu, desi nu este un moment dorit.
Desi pentru spiritele mai conservatoare pare de neînteles,
este firesc ca la un moment dat sa te întrebi daca
îti mai iubesti partenerul de viata sau daca relatia
pe care o traiesti este ceea ce ti-ai dorit cu adevarat.
Uneori raspunsul e simplu si vine de la sine… Bilantul
înseamna astfel doar o confirmare a faptului ca
toate celelalte etape nu au fost traite în zadar.
Alteori raspunsul este dureros si poate schimba destine…
Depinde doar de onestitatea cu care fiecare poate sa îsi
priveasca propriile sentimente.

Daca stau bine sa ma gândesc, cred ca cei patru
ani pe care mi-i fixasem în minte sunt, de fapt
primele trei etape. Iar limita de care am fugit de fiecare
data, este, de fapt, bilantul pe care mi-a fost întotdeauna
teama sa îl înfrunt… Cum va fi oare de data
asta?

Anamaria Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu