M-am intrebat adesea de ce nu putem masura iubirea. M-am amuzat in conversatii puerile in care iubim “pana la luna si inapoi”, am numarat-o in flori sau momente de tandrete, dar n-am reusit sa aflu pana la urma care ar fi metoda prin care stim sau nu cat de mult iubim sau suntem iubiti.
Unii ar spune ca e nemasurabila, ca oricat ai incerca, nu poti cuantifica ceva ce nu-ti apartine si ca sufletul nostru e facut pentru a o cuprinde, indiferent cat ar fi de mare. Pe de alta parte insa, n-as crede ca nu ne-ar placea sa putem stabili, pentru fiecare cunostinta in parte, “cantitatea” de iubire pe care sa o daruim, pastrandu-ne cea mai mare parte pentru o persoana anume…
Cu astfel de ganduri mi-am inceput ziua in care faceam bagaje. Mi-as fi dorit ca pe langa haine si tot ce incape involuntar sau nu in geamantanul unei femei, sa pot lua cu mine si o parte din iubirea pe care o primesc in fiecare zi. N-as fi stiut insa cum sa o fac, caci nu stiam cat era de mare, si as fi riscat sa las in urma un suflet gol.
Am strans astfel urme de saruturi si amintiri, vise si imagini in doi, cuvinte soptite si mangaieri de noapte de mai…le-am pus pe toate in suflet si am stiut ca as putea pleca.
De partea cealalta insa, iubirea nu se miscorase. Nu luasem nimic din ce credeam ca va dispare odata cu plecarea mea..lasasem un gol ce s-a umplut indata de si mai multa iubire, la gandul ca ne vom revedea curand. Si intre acele doua suflete ce nu-si puteau inca masura iubirea, schimbandu-si-o cu fiecare atingere, am regasit poate ceea ce face ca totul in cele din urma sa aiba sens – speranta.
Iubirea nu poate fi masurata, rupta si impartita, mi-am spus atunci. E imposibil sa pleci sperand ca o vei lua cu tine, cand de fapt nu faci nimic altceva decat sa o ajuti sa creasca. Speranta ca o parte a sufletului meu se va intregi dupa o vreme cu a lui, certitudinea ca nu vom uita nimic din ce ne leaga, ne ajuta iubirea sa creasca, sa fie atit de mare incat n-ar fi de ajuns un singur gand sa o cuprinda.
Am inceput sa ne privim iubirea in suflete atunci. Al meu si al lui, cu fiecare strafulgerare de vis, cu fiecare noua pagina a povestii pe care o traim. N-am mai incercat sa o ascund in bagaje, ci doar am luat-o cu mine, simtind-o in fiecare zi, din ce in ce mai mare.
foto Northfoto
Adauga comentariu