 Întrebarea,
desi poate parea banala, a pus-o în încurcatura
pe o veche prietena, proaspata mamica, stabilita de
ceva timp în Germania. Recunosc ca, dincolo de
curiozitatea mea banala, ideea ca bebelusul prietenei
mele ar putea deveni bilingv din primii ani de viata
mi s-a parut amuzanta. Contrar aparentelor, problema
limbii cu care trebuie sa se obisnuiasca un copil ai
carui parinti au nationalitati diferite este una destul
de serioasa, cu urmari importante asupra personalitatii
viitorului omulet.
Se pare ca cele mai recente studii au decis ca cea
mai înteleapta cale este aceea de a creste copilul,
înca de la nastere, într-un univers bilingv,
chiar daca acest lucru cere din partea parintilor un
efort deosebit. Motivul este cât se poate de credibil
– prin cultivarea bilingvismului, copilul îsi
pastreaza o legatura durabila cu radacinile sale familiale.
Pe de alta parte, mai târziu, bilingvismul va
putea fi exploatat de catre copilul transformat în
om matur, într-un atu social si intelectual, este
dovedit faptul ca un copil crescut într-un univers
bilingv poate învata mai usor o limba straina.
Studiile arata ca primii trei ani sunt decisivi pentru
modul în care bilingvismul îsi face simtite
efectele asupra unui bebelus. Pentru ca aceste efecte
sa fie pozitive, este important ca fiecare dintre parinti
sa îi vorbeasca în limba sa materna si mai
ales sa nu amestece cuvinte din cele doua limbi într-o
singura fraza. De asemenea, parintii trebuie sa cada
de acord asupra faptului ca una dintre cele doua limbi
va fi primara, iar cealalta secundara. În cazul
prietenai mele, germana va fi probabil limba primara
pe care o va învata bebelusul. Ratiunea este foarte
simpla – româna o va vorbi doar cu mama
sau în vizitele pe care le va face în România,
pe când germana o va folosi în majoritatea
împrejurarilor din viata cotidiana. Este important
ca bebelusul sa sesizeze de mic utilitatea limbii secundare.
De aceea, vizitele în tara natala a parintelui
care vorbeste limba secundara sunt întotdeauna
binevenite.
Contrar opiniei multor parinti, carora le este frica
de dificultatile pe care le vor întâmpina
propriii copii în anii de scoala, bilingvismul
infantil nu împiedica dezvoltarea normala a copilului.
Singura diferenta fata de un copil care vorbeste o singura
limba este aceea ca vocabularul copilului bilingv este
împartit între cele doua limbi. Evident,
eforturile parintilor trebuie sa fie sustinute pentru
ca totul sa decurga normal, însa rezultatul final
este cel care ar trebui sa încurajeze orice cuplu
mixt sa adopte aceasta varianta de a-si învata
bebelusii sa vorbeasca.
Unii parinti, nu doar dintre cei care formeaza cupluri
mixte, considera ca este util pentru bebelusii lor sa
învete limba engleza înca de la nastere,
chiar daca aceasta nu este limba materna a niciunuia
dintre ei. Ideea este cât se poate de inutila
pentru ca în niciun caz copilul nu va deveni bilingv,
învatând fortat o limba care nu îi
apartine…
Totul pare prea complicat, cel putin pentru mine. Pentru
prietena mea, aparitia „gândacutei”
(asa o alinta pe fetita ei de numai câteva luni)
în viata ei si a sotului ei, este un miracol.
Asa ca problema bilingvismului nu o sperie. Oricum,
deocamdata „gândacuta” gângureste
într-o limba pe care numai ea si alti bebelusi
o înteleg, probabil.
|
Adauga comentariu