Dragoste si Sex Relatii

Adaptarea – soluţia supravieţuirii

Adaptarea – soluţia supravieţuiriiNu am pretenţia că spun noutăţi, doar că unele evenimente din viaţa mea îmi atrag atenţia asupra lucrurilor cu adevărat importante şi simt nevoia să le împărtăşesc cu voi. Există o lege binecunoscută şi susţinută atât de teorie cât şi de practică conform căreia acele specii, care reuşesc să se adapteze cât mai bine la mediu, au cele mai mari şanse de a supravieţui şi de a se perpetua pentru multă vreme.
 
Vă daţi seama că nu am de gând să vă bat la cap acum cu teorii evoluţioniste sau mai ştiu eu ce alte lecţii de ştiinţe pe care, dacă aveţi chef, le puteţi găsi cu uşurinţă pe situri de profil. Vă voi vorbi însă despre adaptare la modul în care ne afectează pe noi toţi în viaţa de fiecare zi: adaptarea la locul de muncă, la relaţia amoroasă, la viaţa de familie, la prietenie.
 
Atunci când păşeşti pentru prima dată într-o echipă nouă sau în viaţa de cuplu sau în cea de familie trebuie să găseşti neapărat în tine acele resurse prin care să te poţi adapta la cerinţele noului mediu. Un colectiv nou de muncă te va aprecia şi te va „adopta” mai uşor, de exemplu, dacă eşti prietenos, deschis, competent, implicat, dacă îţi demonstrezi imediat utilitatea în echipă şi valoarea adăugată pe care o poţi oferi. Partenerul de viaţă te va respecta şi te va asculta dacă îi vei dovedi că prezenţa ta lângă el îi aduce beneficii de orice fel, fără de care viaţa lui nu ar fi la fel de armonioasă.
 
În caz contrar, în orice situaţie, dacă eşti retras şi aştepţi ca ceilalţi să te descopere şi să te înveţe mereu ce să faci, dacă mai mult îi încurci decât îi ajuţi, dacă mai mult cicăleşti decât răsfeţi, dacă mai mult ceri decât oferi, atunci şansele supravieţuirii tale în relaţia de orice fel sunt minime. În relaţii, ca în orice alt aspect al vieţii, echilibrul şi moderaţia în toate sunt vitale iar calea spre acel echilibru o constituie tocmai procesul de adaptare (a ta la mediu şi a mediului la tine).

foto Northfoto

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu