A doua sansa

Întotdeauna
am considerat ca autenticitatea sentimentelor este aspectul
cel mai important într-o relatie. De aceea poate,
niciodata nu m-am uitat înapoi atunci când
am decis sa îmi iau adio de la foste relatii esuate
din diverse motive. A da o adoua sansa unei relatii mi
s-a parut aproape întotdeauna o utopie, un fel de
compromis major de dragul unei iubiri bolnave, imperfecte.
Iar compromisul nu a facut niciodata parte din principiile
mele de viata.

Si totusi, ni se întâmpla uneori miracole
care ne fac sa descoperim ca lucrurile în care ne
încapatânam sa credem cel mai mult sunt, de
fapt, simple capricii. Cu mult timp în urma, un
om a carui existenta mi-a marcat destinul, mi-a implorat
o a doua sansa. Pe atunci nu credeam în puterea
compromisului si istoria cu a doua sansa mi se parea de
domeniul comediilor romantice siropoase cu happy end.
Asa ca nicio clipa nu m-am gândit ca asta ar putea
fi solutia evitarii unei rupturi cu efecte prelungite
în viata amândurora. Felul în care simteam
eu mi se parea atunci unicul reper care merita luat în
considerare. Poate ca din cauza asta mi s-a si reprosat
de atâtea ori egoismul. Mi s-a parut atunci ca o
a doua sansa data unei iubiri care se stinsese încetul
cu încetul era inutila. Nu ar fi fost decât
o prelungire a unei agonii careia eu nu îi mai faceam
fata de mult timp. „Nu-ul” meu a fost definitv
si irevocabil… As minti însa daca as sustine ca
încapatânarea mea nu a avut efecte prelungite
în sufletu-mi obosit de iubire si de ratare a unor
sanse pe care soarta mi le-a dat fara sa ma avertizeze
ca erau, poate, cele mai importante din viata mea.

Dupa un timp, m-am lovit din nou de „a doua sansa”.
De data asta însa, ca un fel de revers a ceea ce
se întâmplase în trecut, eu am fost
cea care, cu lacrimi în ochi am implorat. Gresisem
stupid într-o relatie care parea sa fie un miracol
ce rezista împotriva tuturor… Gresisem fara sa
ma gândesc ca exista greseli care nu pot fi iertate
decât daca ti se acorda aceasta mult râvnita
a doua sansa. Si am implorat… pentru ca de sansa asta
atârna întreaga mea viata, asa cum am visat-o
mereu în fanteziile mele de copil. Si, culmea, cineva,
cu mult mai multe principii decât mine si cu mai
multa iubire, poate, mi-a acordat-o… Am plâns
mult pentru ca, într-un fel, în adâncul
sufletului, stiam ca nu o meritam. Poate doar faptul ca
toata viata am fost o fiinta ce alearga dupa un vis efemer
de iubire a fost singurul motiv pentru care eram îndreptatita
sa o primesc.

Abia în clipa în care omul fata de care gresisem
mi-a luat mâna în palmele lui si mi-a purtat-o
spre inima care îi batea înfundat, am simti
puterea celei de-a doua sanse… Si tot atunci am simtit
adânc cicatricea lasata în urma a sansei din
trecut pe care eu însami nu o acordasem cuiva care
poate avusese nevoie de ea atunci, demult.