Moda Tendinte

Fundite de primavara


Moda - Funde pentru par

Pe vremea când eram copii, ne plăcea să ne jucăm asortându-ne flori din grădina bunicii cu hainele viu colorate pe care le purtam. Ei bine, anul acesta e cazul să de amintim de aceste momente, căci vom avea la dispoziţie un întreg sezon pentru a ne preocupa de ceea ce ne punem în păr. Aşa cum o arată câteva colecţii (Marc Jacobs, Luella sau Temperley), revin în vogă fundele şi panglicile.

Deşi pot părea nişte accesorii inocente, totuşi nu le putem purta la întâmplare. Potrivite greşit, panglicile ne-ar putea crea o imagine de anii 80, şi trendul zbuciumat al acelor ani nu a revenit încă. Mai degrabă ne putem orienta după ceea ce vedem în pozele bunicii, căci colecţiile în care au apărut astfel de accesorii erau parcă inspirate din moda anilor 40. Tot ceea ce ne ornamentează părul aşadar, trebuie să fie ales cu multă grijă în această primăvară.

În primul rând, trebuie să ne preocupe materialul din care este făcută panglica sau eşarfa care urmează să devină fundiţă. Nu avem variante prea multe oferite de designeri, aşa că nu va fi greu să le reţinem pentru următoarea sesiune de shopping – mătase, piele sau tricotaj.

Apoi, odată aflate în faţa oglinzii, se iveşte problema poziţionării acestei panglici. Astfel, vom evita fundiţele care nu se văd decât de la spate, şi vom opta pentru cele destul de mari sau chiar foarte mari, aşezate pe cap sau lateral. Imaginaţi-vă doar că vreţi să vă asemănaţi colecţiei de la Luis Vuitton, unde s-au vazut diverse modele ce păreau a fi nişte urechi de iepuraş. Cam aşa ar trebui să arate şi fundiţele voastre.

Există de asemenea două tendinţe majore, una de a fixa fundele de fiecare dată într-un mod unic, dat de faptul că le aranjăm noi insele în momentul în care ne pregătim pentru o ieşire în oraş, sau alta, de a opta pentru fundiţe deja existente ca atare în magazine. Avantajul acestora din urmă e acela că le putem lesne folosi, chiar şi atunci când nu avem prea mult timp la dispoziţie. Totuşi, riscul e acela de nu le potrivi îndeajuns de bine cu întreaga ţinută şi de a ieşi din casă cu un aspect neîngrijit.

Totuşi, e bine de reţinut că trebuie evitate acele panglici care ar putea părea prea copilăreşti, cu imprimeuri, la fel şi cele cărora le lipseşte personalitatea. Mai precis, nu putem purta fundiţe decât asociate cu o ţinută caldă, lejeră, nicidecum una elegantă sau clasică. Dacă totuşi vrem să purtăm o rochie de cocktail şi simţim că panglica e absolut necesară, atunci putem opta pentru o altă poziţionare a ei pe cap, de data aceasta cu un nod mai puţin proeminent, şi paralelă cu linia umerilor. În felul acesta, ea va conferi un plus de eleganţă amintind de imaginea domniţelor ieşite la promenadă în vremea aceloraşi ani interbelici.

Una peste alta însă, dacă nu putem să ne bazăm pe flori, cum făceam odată, iată că panglicile pot fi un bun înlocuitor, mult mai la modă anul acesta.

foto © Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu