Moda Tendinte

5 culori pentru sezonul cald

5 culori pentru sezonul caldNu ştiu alţii cum sunt…dar pentru fiecare femeie pasionată de modă, elementul cel mai important al unui sezon este culoarea. Degeaba ai haine care ţi se potrivesc ca formă, dacă ele nu sunt însoţite şi de o culoare care să te prindă, şi, evident, să fie în ton cu tendinţele modei. Tocmai de aceea, înainte de a ieşi la cumpărături, iată care sunt combinaţiile perfecte în această primăvară/vară:
 
1.      Totul alb – Da, deşi nu în fiecare zi te căsătoreşti, vara acestă îţi va da ocazia să testezi cum îţi stă în alb. Designerii marilor case de modă, precum Oscar de la Renta, Alexander McQueen, Isable Marant, Nina Ricci sau Dolce& Gabbana, au stabilit ca puritatea să le domine anul acesta colecţiile.  Dacă mai adăugăm şi ceva dantelă, evident albă..atunci cu siguranţă vom avea parte de o ţinută aproape angelică.
 
2.      Albastrul revine în forţă. Dacă în ultimii ani nu prea am avut parte de atât de multe nuanţe de albastru, anul acesta el a putut fi admirat în numeroase colecţii. Fie că e deschis, combinat cu marouri şi nuanţe vişinii (Alexander Wang) sau dimpotrivă, marin în combinaţii simetrice cu roşu(Yves Saint Laurent), albastrul e şi el una dintre culorile vedetă ale sezonului.
 
3.      Cum era de aşteptat, pata de culoare vine din partea roşului. Aprins, închis, spre vişiniu sau khaki, roşul a apărut peste tot pe cat-walk. Pentru câteva idei, poate fi văzut la Zara, Bally, Dona Mornoe şi alţii.
 
4.      Pasteluri. Dacă vă era dor să purtaţi hainele pe care le-aţi cumpărat în urmă cu doar câţiva ani, iată că în 2011 o puteţi face fără a greşi faţă de modă. Astfel, anul acesta revin în forţă nuanţele de galben şi siclam, desigur în combinaţii, dar şi verdele, toate destul de stridente (de văzut de asemenea la Zara, YSL sau Paul Costelloe).
 
5.      În cele din urmă, o nuanţă care a fost la mare căutare şi anul trecut este beigeul. Şi anul acesta a putut fi vazută pe podiumurile de prezentare, semn că încă mai poate oferi inspiraţie. Desigur, pentru fashionistele obişnuite, nu poate fi decât o veste bună, căci multe din achiziţiile de vara trecută, asortate corespunzător, vor fi la fel de fresh şi anul acesta.

foto Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu