Lifestyle Turism

Vacata de Paste cu buget de criza


Paste in GreciaDe
când cu criza economica am sesizat o împartire
a populatiei în doua tabere, în functie
de atitudine. Astfel, unii fac acum tot ce îsi
doresc, de teama ca nu cumva sa vina vremuri si mai
grele în care sa nu-si mai poata permite chiar
nimic, altii strâng acum cureaua si fac economii
în speranta de mai bine pe viitor.

Cu criza sau fara criza viata merge mai departe cu nevoile
si sarbatorile ei. Fie ca avem bani în cont sau
nu, Pastele suna la usile tuturor si este de datoria
noastra sa-l întâmpinam cum se cuvine, fie
acasa, fie prin straini.

Agentiile de turism de peste tot se bat în oferte
si în reduceri, doar-doar îi vor convinge
pe eventualii clienti sa apeleze la serviciile lor.
S-au facut negocieri, s-au taiat comisioane si, în
consecinta, vacanta de Paste în 2009 este cu 20%
mai ieftina decât cea de anul trecut.
În topul preferintelor românilor legate
de destinatiile europene se afla Grecia si Bulgaria.
Cele mai ieftine sejururi sunt cele din Rhodos si Creta,
unde cinci nopti de cazare la un hotel de trei stele
nu depasesc 250 de euro de persoana. Din pacate, daca
te hotarasti abia acum sa îti faci o rezervare
este cam târziu, pentru ca multi dintre compatriotii
nostri uita de criza când e vorba de reduceri.

Vecinii nostri bulgari vin cu oferte si mai tentante,
trei nopti de cazare la un hotel de patru stele, în
regim all inclusive costând doar 150 de euro de
persoana.

Pe urmatoarele trepte ale clasamentelor prezentate de
catre agentiile de turism se situeaza: Cipru, Serbia,
Rusia si Paste in EgiptUcraina,
numai ca aici preturile încep sa fie mai piperate.

Daca nu tii neaparat la traditii si nu cauti exclusiv
o destinatie ortodoxa, ofertele de vacanta pentru perioada
pascala includ si destinatii precum: Turcia, Gran Canaria,
Bahrain, Dubai sau Egipt.

Asadar ai de unde alege si, daca esti fericita posesoare
a unei minivacante de Paste, ar fi pacat sa nu profiti
de preturile atractive practicate în aceasta perioada
si sa vizitezi un loc unde visezi sa ajungi dintotdeauna.
Iar daca vrei sa ramâi între granitele noastre
si sa te bucuri de traditiile autohtone îti recomand
o pensiune agroturistica de pe lânga manastirile
din nordul Moldovei sau din Maramures. Minivacanta placuta!
.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu