Lifestyle Tehnologie si internet

Undele cerebrale pot fi utilizate in programarea computerizata

Undele cerebrale pot fi utilizate in programarea computerizataIn Toronto, Canada, a fost pus recent la punct un dispozitiv electronic asemanator castilor audio traditionale, care incorporeaza un set de elctrozi capabili sa citeasca undele cerebrale si care va putea fi folosit de catre utilizatorii casnici pentru multiple aplicatii, plecand de la controlul aparatelor electro-casnice din locuinta si pana la aplicatiile de calculator sau chiar deschiderea usilor garajului ori pornirea dusurilor de gradina.

Noua inovatie a canadienilor se afla deocamdata in stadiul experimental deoarece specialistii doresc sa lanseze pe piata o aplicatie comerciala a acestui dispozitiv menita deopotriva sa atraga cumparatorii, dar sa fie si usor de controlat si foarte sigura pe durata exploatarii sale.

Inca nu se stie la ce s-au gandit inginerii canadieni ai companiei InteraXon, initiatorii acestui proiect deosebit, dar se propun mai multe variante, de la controlul serviciilor de entertainment pe durata zborurilor cu avionul pana la controlul dispozitivelor electrice din locuinta cu asistenta computerului si asa mai departe.

Tehnologia de functionare a dispozitivului de control mental a mediului inconjurator este relativ simpla, undele cerebrale fiind "citite" de dispozitivul tip casca audio si apoi transmise sub forma unui semnal electronic catre un computer care prelucreaza si apoi executa semnalul transmis prin simplul efort de gandire. Astfel vor putea fi executate comenzi uzuale precum stingerea si inchiderea luminilor din locuinta, declansarea dusurilor de gradina sau pornirea automata a televizorului ori a altor dispozitive electro-casnice.

Undele cerebrale nu sunt greu de procesat de catre computer deoarece nu exista decat doua tipuri de unde cerebrale utilizate in tot acest proces, unele numite "unde beta", care apar odata cu efortul de concentrare mentala, si celelalte numite "unde alfa" care apar atunci cand ne relaxam. Bineinteles ca este necesar ca utilizatorul sa inteleaga foarte clar diferentele dintre cele doua tipuri de unde cerebrale si sa invete cum sa le foloseasca in mod practic, dar acest lucru nu este nici greu de facut si nici nu prezinta pericole pentru sanatatea mentala sau fizica a utilizatorului.

Olimpiada de iarna, organizata anul acesta la Vancouver, a fost primul eveniment de prestigiu unde s-a utilizat aceasta noua tehnologie de control mental asistat de computer, fiind oferita vizitatorilor posibilitatea de a controla iluminatul public in mai multe locatii si reusindu-se acest lucru cu succes. Inclusiv in plan sportiv au fost gasite aplicatii pentru aceasta inventie, echipa nationala de tir cu arcul a Canadei inregistrand cresteri in performanta prin realizarea de antrenamente succesive cu acest dispozitiv revolutionar.

In medicina, unii psihoterapeuti care au probat deja dispozitivul de control mental admit faptul ca acesta va fi de mare folos la tratarea unor afectiuni grave inclusiv la copii si adolescenti, dar ca este deocamdata nevoie de perioada mai mari de timp pentru a se realiza tratamente eficiente pe aceasta cale. In ultima instanta, beneficiile sunt de luat in considerare fie si daca va fi vorba de simpla monitorizare a starii pacientilor sau de supravegherea copiilor lasati singuri in camera lor pe perioade mai lungi de timp.

In ce priveste siguranta in exploatare, castile care pot citi undele cerebrale nu sunt mai putin sigure decat orice alte dispozitive electronice similare si nu prezinta riscuri pentru sanatate, cel putin daca este sa ne luam dupa declaratiile oficialilor de la compania canadiana InteraXon. Aplicatiile practice insa sunt deocamdata foarte putine deoarece totul se afla in perioada de testare si experiment, viitorul urmand sa ne lamureasca pe deplin daca avem de-a face cu o tehnologie care sa revolutioneze intreaga lume sau doar cu o inventie de mica importanta si cu sanse mici de propagare la nivel mondial.

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu