Animale de companie Lifestyle

Toaletarea puiului de caine


Achizitionarea unui pui de catel reprezinta
un moment caruia trebuie sa ii acordati importanta cuvenita.
Nu doar familia dvs se mareste, ci tabieturile tuturor
din casa se vor modifica pentru a face loc patrupedului
dornic de iubire. Incepand cu plimbarile zilnice, hranirea
de 3-4 ori pe zi (in perioada cat este mic) si pana la
ritualul toaletarii, toate trebuiesc prezentate cum trebuie
catelului dornic sa invete inca din primele zile ale convietuirii.

De la varsta de 2-3 luni catelul trebuie sa fie obisnuit
sa fie toaletat. Cu cat este invatat de la o varsta mai
frageda, cu atat va pricepe mai cu usurinta. Daca faceti
din momentul toaletarii un moment de tandrete si complicitate,
catelul dumneavoastra va invata sa iubeasca si sa se lase
cu placere sa fie ingrijit, evitandu-se astfel probleme
ulterioare de comportament. Chiar daca parul unui pui
nu este mare si nu se incalceste, nenecesitand o pieptanare
prea
viguroasa, este bine sa va obisnuiti cainele cu sesiuni
lungi si zilnice de pieptanat pentru a nu protesta la
maturitate. In timpul pieptanarii instalati-l pe o masa
acoperita cu un material anti-derapant pentru a va facilita
munca. Pentru rasele mari, sau pentru cele cu par lung
(de ex. bichon maltez) invatati cainele sa stea in pozitia
culcat pe o parte, care este mai putin obositoare. O data
ajuns la maturitate, veti aprecia atat dvs, cat si el
pozitia.
Momentul toaletarii trebuie
sa fie unul calm. Dominati cu blandete si fermitate situatia.
In cazul in care cainele protesteaza sau musca peria certati-l
cu un glas ferm. Nu il amenintati niciodata cu o perie
sau un pieptan, pentru ca astfel creati o dusmanie puternica.

Atat in timpul baii, cat si in timpul pieptanatului vorbiti-i
cainelui, pentru a il calma, si recompensati-i cumintenia
cu o mangaiere si un biscuite.

Si nu uitati, inca de la o varsta frageda, pentru a avea
un caine care arata bine, urmati cele 5
etape pentru o igiena perfecta a cainelui.

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu