Vede ce altii ignora. Fotografiaza ce pentru alti oameni este invizibil. Reuseste sa traduca orice imagine ce este departe de estetic intr-o imagine cu potential. Potential de a te pune pe ganduri.
Departe de termopane si ferestre bine lustruite, prin praf plin de istorie Reptilianul traduce frumosul prin ochii timpului. In cadrul acestui interviu l-am ales pe Alex Iacob, cel ce cu multa pasiune cerceteaza locuri abandonate de oameni si interes.
Ecaterina Virgolici : De unde pseudonimul de Reptilianul? Ce povestioara are acest interesant nume?
Alex Iacob: Acum 4 ani de zile vroiam sa imi fac un cont de WOW. Cu cateva zile inainte am citit despre reptilieni si chestii oculte, si m-am gandit ca Reptilianul ar fi o denumire interesanta. Numele mi-a sunat foarte bine, si am mers mai departe, m-am gandit sa fac un site.
Apoi m-am gandit ca, daca voi face stickere si le voi lipi pe strada, lumea ar fi curioasa si ar cauta apoi informatii.
Spune-mi cum a inceput incursiunea in lumea explorarilor urbane? Care a fost prima vanatoare de comori?
Eram in clasa a 12-a. Mie si unui coleg ne-a venit ideea sa sarim gardul liceului si sa colindam. Am ajuns in zona Gabroveni, si am intrat in niste tuneluri, in beciurile care continuau pe o distanta destul de mare. Nu aveam un plan, iar acest aspect era destul interesant.
Ar mai fi de mentionat Hotelul Muntenia, din spatele Facultatii de Arhitectura. Acum insa este acoperita intrarea de o tabla, si nu se mai poate intra atat de usor. Este o bijuterie, asa o pot denumi. Pe noi ne interesa sa gasim locuri altfel, mai interesante decat Pub-urile.
Aceste intrari le faceti noaptea sau in timpul zilei?
Ziua este mai ok pentru ca este lumina si faci fotografii mult mai bune. Nu sunt adeptul fotografiilor cu blitz, insa facem explorari in ambele momente. Important este, ca la final, totul sa iasa bine si sa existe o poveste inchegata.
Spune-mi daca de la prima incursiune te-ai gandit ca asta vrei sa faci?
La un moment mi-am dat seama ca cel mai important este sa imi cumpar un aparat bun pentru a surprinde clipele, din care puteam face articole bune de postat pe net. Nu pot spune ca asta vreau sa fac toata viata. Nici peste 4 ani nu stiu ce voi face, insa ramane cu siguranta o pasiune la care nu voi renunta.
Care a fost cladirea care te-a impresionat cel mai mult? Cea care ti-a ramas in minte pentru mult timp?
Sunt cateva, insa cea mai importanta pentru mine a fost Cazinoul Victoria pe vremea cand nu era paza. Am sarit gardul si poarta din spate era legata cu un lant. M-am putut strecura printr-o mica deschizatura. Am intrat si am observat ca inca mai era covorul rosu pe scari, totul era frumos, multe detalii foarte interesante. Asa ne-a venit ideea sa facem un party acolo, avand termen de o saptaman sa amenajam o sala de teatru anexa si sa invitam oameni. Finalul a fost destul de artistic, imagini cu decorul le-am postat si pe blog.
Insa nu a iesit totul bine pana la capat. In ziua petrecerii, a venit paznicul, pe care noi nu-l vazusem pana atunci. Nu s-a putut negocia cu el si a trebuie sa renuntam la idee. Nu mai vorbesc ca era si proprietarul cu el care, intr-un final, ne-a rugat sa plecam si sa nu ne mai intoarcem.
Ai un plan de atac cand ajungi acolo? Care este ordinea actiunilor tale?
Nu am un plan anume, de obicei fac fotografii panoramice, analizez bine locul, studiez detaliile si ce mai gasesc pe acolo: ziare, telefoane, carti si alte obiecte vechi ramase. In cladirea Romtelecom, de exemplu, am gasit masini de scris. Pe scurt, incerc sa refac o poveste care n-a mai fost spusa poate de prea multi ani.
Ai avut pana acum probleme cu paza? Cu politia?
Este vorba de adrenalina si nu prea tii cont de paza, dar imi pasa de pielea mea. Am timp sa colind prin cladire pana vine paza. O singura problema am avut cu o doamna care a chemat politia, insa in final totul a iesit bine. Sunt oameni si oameni, situatii si situatii.
A fost vreun aspect ce te-a descurajat pana acum?
Au fost momente cand nu mai faceam deloc explorari urbane. De exemplu, iarna poate fi un impediment, pana iti dai seama de beneficiul pe care ti-l aduce. Un alt motiv era ca simteam iesirile astea ca pe niste obligatii, devenise o rutina. Insa dupa o pauza revin cu forte proaspete si pregatit sa o iau de la capat.
Primesti mesaje de la cei ce iti admira munca?
Da, cu siguranta. Ma incurajeaza mult. Sunt oameni care citesc ce scriu, oameni care au amintiri in diverse case pe care le explorez si-mi povestesc cu lux de amanunte viata lor si a vecinilor lor de acolo. Cand am postat articolul despre casa Miclescu, am primit numeroase comentarii de la un domn din SUA care locuise candva in ea. Mi-a relatat online o parte frumoasa din copilaria lui alaturi de Juliet Szönyi si Anca S. Thomas, fiicele pictorului Stefan Szony si viitoare actrite.
Ce mare plan ai pentru viitor?
Sa merg in intreaga lume, din oras in oras sa fac explorari. Sa descopar locuri noi si sa surprind cu camera exact ce-mi vede ochiul.
Adauga comentariu