Lifestyle Sarbatori si traditii

Obiceiuri de Dragobete


Aceasta sarbatoare
veche romaneasca este plina de obiceiuri si traditii.
Astfel, unul din obiceiuri este ca tinerii, baieti si
fete, sa se stranga in grupuri pe dealuri imprejurul satelor
pentru a discuta si a face glume. La pranz fetele coboara
inspre sat, iar fiecare baiat va urma fata care ii este
draga. Aceasta fuga a fetelor poarta numele de "zburatorit"
in zonele din sudul Romaniei.
In unele zone ale tarii, fetele si baietii se logodesc
si îsi jura credinta unii altora. Chiar daca nu
are un iubit, o fata trebuie macar sa rîda si sa
faca glume cu baietii în aceasta zi pentru a se
marita în curînd.
Se spune ca fata si baiatul care ies împreuna în
aceasta zi si nu se saruta, în acel an nu se vor
mai iubi.
Fetele strîng viorele si tamaioasa, pe care le pastreaza
la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece
de dragoste.
Prin unele locuri, exista si obiceiul ca fetele mari sa
strînga apa din omatul netopit. Aceasta apa, pastrata
cu mare grija, are proprietati magice, spunîndu-se
ca este nascuta din surasul zînelor, putînd
face fetele mai frumoase, mai dragastoase si mereu iubite.

Alte obiceiuri
Daca în aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza,
vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni
devreme si va fi frumoasa.
In aceasta zi nu se tese, nu se cîrpeste, nu se
lucreaza la cîmp sau în fierarie. In schimb,
se face curatenie generala în casa, pentru ca
tot ce va urma sa fie cu spor. Deasemenea, dat fiind
faptul ca originile traditiei se regasesc in ciclul
naturii, in aceasta zi nu se sacrifica pasari sau animale.

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu