Lifestyle Muzica si vedete

Noul videoclip Vunk

Noul videoclip Vunk

Astăzi, 10 aprilie, Vunk lansează  "Doi Somnambuli",  cea mai recentă piesă a lor, inspirată de o întâmplare personală a liderului trupei Cornel Ilie.
Cum versurile cântecului spun "e 10 fără un sfert, mai am timp să te iert", videoclipul  a fost  postat online pe pagina de Facebook a trupei la ora 9.45.

"Deşi piesa nu se află pe albumul "Nu scapă nimeni(fără emoţii)", apărut în noiembrie, am ales să o lansăm pentru că este inspirată dintr-o poveste cât se poate de reală, şi nu ne-am putut abţine să n-o cântăm mai repede. Cântecul s-a scris de la sine după o discuţie pe care am avut-o cu cineva, la telefon, noaptea şi, deşi aproape că aţipeam de somn, nu puteam să închidem şi vorbeam cu ochii aproape închişi, iar a doua zi nu mai ştiam exact ce ne-am spus:) Este un cantec pentru toţi aceia cărora li se spune să se trezească din nişte emoţii frumoase, să fie cu picioarele pe pământ, dar ştim că noi toţi suntem, până la urmă, nişte visători.", spune Cornel Ilie, liderul trupei.

 Videoclipul a fost filmat la Los Angeles de către Edward Aninaru (cunoscut în toată lumea pentru fotografiile sale cu Inna sau Mădălina Ghenea, şi pentru videoclipurile unor piese INNA sau Antonia) şi are doi protagonişti inediţi: golden retrieverii Benelli şi Maverick, câini antrenaţi pentru apariţiile în filme, dar şi pentru a lucra alături de copiii cu autism. 

Dincolo de experienţa personală care a inspirat melodia,  băieţii de la VUNK spun încă de la primele cadre care este mesajul lor cu acest nou cântec: 
"Dragostea e oarbă, o spun oamenii.
Dragostea e mută, ne-o arata animalele.
Arată că iubeşti fără să spui niciun cuvânt" 

Aici link la videoclip.
https://www.youtube.com/watch?v=OnPYwkpInPo

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu