Lifestyle Sarbatori si traditii

Mos Nicolae


Pe
data de 6 decembrie, crestin ortodocsii îl serbeaza
pe Sfântul Nicolae, simbolul dreptatii, al pedepsei
si recompensei. Cei mai multi dintre noi cunosc sarbatoarea
sub semnificatia lui Mos Nicolae, cel care aduce dulciuri
în ghetute si mai putin sub aspectul ei religios.

Sfântul Nicolae a existat realmente, a trait în
a doua jumatate a secolului al III-lea în Patara,
Asia Mica si a fost unul dintre cei mai ferventi aparatori
ai ortodoxiei, sustinând cu tarie ca Iisus Hristos
a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu si nu doar un om
cu puteri miraculoase. De-a lungul vietii sale Sfântul
Nicolae a facut multe fapte demne de admiratie, vindecând
bolnavi, ajutând orfani, dar cea mai reprezentativa
actiune ramâne aceea de a-l fi ajutat pe un tata
care nu avea zestre suficienta pentru fiicele sale si
care, în disperarea sa era gata sa le ucida pe acestea
si apoi sa-si puna capat propriei vieti. Sfântul
Nicolae i-a oferit banii necesari pentru a-si pastra onoarea
nepatata si pentru a nu face gestul necugetat pe care
l-am pomenit mai sus.

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii sunt mai
cuminti decât de obicei, iar preocuparea de baza
este de a-si curata si a-si pregati toate ghetutele în
asteptarea recompensei pe care Mos Nicolae le-o va împarti
fiecaruia dupa purtare. Traditia spune ca acei copii care
au fost neastâmparati vor primi o varguta, iar cei
mai cuminti vor primi multe dulciuri.

Originea acestei vargute de Mos Nicolae provine
tot dintr-o fapta din viata Sfântului Nicolae. Se
spune ca în disputa pe care a avut-o la consiliul
de la Niceea din 325 cu Arie care sustinea ca Iisus a
fost un magician, Sfântul Nicolae l-ar fi palmuit
pe acesta. De aici si denumirea de Sfânt Nicoolae
data nuielei din povestile lui Creanga cu care erau pedepsiti
elevii lenesi.

Sarbatoarea de pe 6 decembrie mai este cunoscuta în
popor si sub numele de Sannicoara si credinta populara
spune ca Sfântul Nicolae sade în stânga
Tatalui Ceresc pazind Soarele sa nu fuga.
Numele de Nicolae este foarte raspândit la români,
asa ca le spunem si noi La multi ani tuturor celor care
îsi serbeaza onomastica în aceasta zi sfânta.
Si nu uitati sa va pregatiti ghetutele si sa fiti cuminti!

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu