Cariera Lifestyle

Mituri in cautarea job-ului perfect


 
Lipsa de experienta si insuccesele regretabile ale unor aplicanti de pe piata locurilor de munca pot provoca reale frustrari si induce prejudecati nu doar in mintea celor rau patiti, dar si in randul amicilor acestora sau a cunostintelor ocazionale care vor lua de bune concluziile emise in gura mare de unele persoane mai putin norocoase.

E drept ca nu e usor sa ai succes mai ales acum, in plina criza economica, dar nu toti cei care vaneaza un loc bun de munca sunt nevoiti sa se confrunte cu situatii grave de coruptie la nivel administrativ, incompetenta a angajatorilor si alte nenorociri de acest fel. In multe cazuri se intampla si asa cum iti doresti sa fie. Au aparut totusi niste mituri mai noi legate de succesul in cariera si e bine sa incercam sa dezmintim cateva dintre acestea.

Se spune, de exemplu, ca serviciile oferite de AJOFM-urile din Romania sunt doar de forma, ca sa se justifice salariile angajatilor acestor institutii, insa adevarul este ca doar in anumite zone lucrurile stau asa, in cele mai multe judete existand o buna implicare a acestor agentii in fluidizarea pietei locurilor de munca. Exista si resurse care se pun la dispozitia aplicantilor si de asemenea se ofera si locuri de munca peste hotare pentru cei bine pregatiti profesional.

Un alt mit vehiculat printre cei aflati in cautarea locurilor de munca este ca majoritatea ofertelor din mass-media se adreseaza inginerilor si specialistilor IT si mai deloc celor cu o pregatire liceala si ceva specializari in meseria lor sau celor de formatie umanista. La prima vedere cam asta ar fi si impresia generala insa exista multe companii de intermediere a locurilor de munca, in special pe Internet, care ofera gratuit o oferta variata de joburi care sa acopere mai toate domeniile de activitate din Romania.

Printre persoanele fara prea mare experienta se mai vehiculeaza si ideea ca trebuie sa fii foarte bine pregatit si constient de obiectivele tale pentru a putea avea succes in fata fie a persoanei care iti ia interviul fie a unui angajat de la agentia de ocupare a fortei de munca. Nu e rau deloc daca lucrurile ar sta asa cum se zice insa oricine poate avea si sansa recalificarii intr-un domeniu de activitate mai potrivit si se mai invata si pe parcurs, nu e obligatoriu sa le stii pe toate de la bun inceput.

Centrele de orientare profesionala din campusurile universitare sau cele ale unor organizatii neguvernamentale nici ele nu se bucura de un mare credit in randurile unora dintre cei care isi cauta un loc de munca crezandu-se ca ele exista doar pentru a pune la dispozitie lista la zi cu locurile de munca vacante. In realitate, pe langa aceasta, se mai ofera si consiliere chiar utila de catre multe astfel de centre, acces la niste baze de date unde sa iti gasesti singur o oferta de munca si alte servicii menite sa iti creasca increderea in sine si sa te orienteze catre o cariera de succes.

Si, nu in ultimul rand, se mai spune si ca, cel putin in Romania, nu vei putea niciodata sa promovezi intr-o companie mare daca nu iti alterezi serios deontologia profesionala pana la punctul in care sa ajungi la fel de incompetent ca si sefii tai de la un moment dat. Acesta este unul dintre miturile care au facut ravagii in industria romaneasca intrucat s-a preferat o scadere a randamentului personal din pur spirit de imitatie decat o crestere a bunei pregatiri profesionale.

Iata deci ca miturile, daca nu sunt contrazise de realitate, pot ajunge sa ia locul adevarului si sa ne faca tuturor un mare rau. De aceea e bine ca ele sa fie rasturnate din cand in cand si sa nu ne mai temem atat de mult de luarea unor decizii care sa ne poata ajuta in urmarirea unei cariere de succes.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu