Lifestyle Tehnologie si internet

Mic dictionar online: Optimizarea unui website pentru motoarele de cautare


Mici masuri de optimizare a unui website pentru motoarele de cautare

Un website personal (pagini de prezentare)
va avea intotdeauna mult mai mult succes daca este creat
in asa fel incat sa fie inregistrat pe primele pagini
de catre mai toate motoarele de cautare si acest prim
pas va fi de mare ajutor pe viitor cand se va dori si
o promovare mai larga a website-ului pe world wide web.
Paginile web "prietenoase" pentru motoarele
de cautare nu sunt greu de conceput insa, de multe ori,
se intampla ca pana si profesionistii sa omita unele
reguli elementare, ei bazandu-se mai degraba pe metode
inedite de crestere a ranking-ului si nicidecum pe mijloace
sigure si deloc costisitoare de plasare a unui website
printre primele locuri oferite de un motor de cautare
pentru un anumit domeniu de interes.

Multi asa-zis webdesigneri profesionisti au descoperit
relativ repede faptul ca, in realitate, optimizarea
unui website pentru motoarele de cautare este o afacere
facila, pentru care nu poti taxa clientul cu sume prea
mari si, plecand de la acest adevar, ei apeleaza inutil
la tot felul de tehnologii de ultima ora care sa le
permita sa umfle putin pretul cerut propriilor clienti
si sa castige si ceva credit suplimentar deoarece, desi
mai degraba ineficiente din multe puncte de vedere,
aceste tehnologii dau bine din punct de vedere grafic
si pot impresiona pe cei neinitiati care de obicei cred
ca se depune o munca foarte serioasa pentru a se crea
niste astfel de artificii grafice de efect. E bine insa
de stiut ca putem chiar noi insine sa cerem explicit
anumite masuri de optimizare a website-ului personal
pentru a fi mai usor de gasit de catre clientii si utilizatorii
de Internet cu interese apropiate de interesele noastre.
Una dintre regulile de aur din acest punct de vedere
este sa evitam pe cat posibil, in indexarea site-ului,
tehnologia de tip FLASH care nu e deloc compatibila
cu politica motoarelor de cautare fiind si dificil de
indexat. Exista ce e drept initiative de imbunatatire
a acestei deficiente, dar va mai dura ceva vreme pana
cand un website bazat pe tehnologie FLASH sa castige
semnificativ in ranking si sa fie relativ simplu de
gasit prin intermediul unui motor de cautare. Desginerii
seriosi folosesc cu succes indexarea pe baza setului
de reguli cunoscute ca XML (limbaj extensibil de marcare),
foarte adecvate acolo unde se intentioneaza atragerea
vizitatorilor prin texte bine gandite care sa ii conduca
direct pe website-ul tau. Limbajul extensibil de marcare
este ideal si pentru crearea meniurilor unui website
indiferent daca se adauga sau nu iconite atractive din
punct de vedere estetic. Tot astfel putem construi textele
de pe paginile website-ului avand in vedere si asa-numitele
cuvinte-cheie (keywords) precum si elaborarea unor "taguri"
care sa ajute semnificativ in accesarea simpla si rapida
a website-ului nostru.
Similar cu tehnologiile de tip FLASH se mai folosesc
uneori si metode bazate pe tehnologia Java, si acestea
pretentioase si greu de integrat de fiecare data cand
iti doresti sa apari printre primele locuri pe rezultatele
motoarelor de cautare. Din fericire insa scripurile
java se folosesc din ce in ce mai rar si putini dintre
noi vom fi amenintati sa pierdem puncte pentru optimizarea
unui website din aceasta cauza. Motoarele de cautare
folosesc roboti pentru indexarea paginilor noastre deci
e bine intotdeauna sa le oferim acestora exact ceea
ce cauta si sa ne pliem pe modul lor de lucru ramanand
ca, mai tarziu, sa ne dichisim website-ul cu tot felul
de artificii grafice si culori frumoase care nu vor
mai putea influenta cu nimic plasarea noastra printre
primele locuri. Sigur ca este nevoie de ceva munca pentru
conceperea profesionista a unor texte de succes, dar
aici informatia de specialitate abunda si prin studierea
sa se pot inregistra niste progrese evidente din acest
punct de vedere.
Textul trebuie deci folosit cat mai des posibil, pentru
a ajuta robotii motoarelor de cautare sa isi faca bine
treaba, iar daca mai este nevoie de adaugarea unor pagini
suplimentare a nu se uita ca si in cazul lor sa ne folosim
din plin de text care nu trebuie sa fie stufos ci doar
bine gandit pentru a trimite vizitatorii exact acolo
unde ei doresc sa ajunga. Indiferent daca va fi vorba
de adaugarea unor fisiere de imagini, video, audio sau
orice altceva, acestea merita insotite si de taguri/text
care sa descrie foarte pe scurt chiar aria noastra de
interes, respectiv despre ce e vorba in pagina respectiva
sau cui se adreseaza website-ul nostru sau ce domeniu
de interes acopera acesta. Cu cat ne facem mai bine
treaba din acest punct de vedere cu atat mai usor vom
fi de gasit, iar daca intr-adevar oferim ceva cerut
de multi vizitatori fiti siguri ca se va castiga semnificativ
in ranking, si acest lucru se intampla fara a cheltui
nici un banut in plus.
Intrucat tehnologia FLASH este cumva perimata prin folosirea
ei la intamplare si tot mai multi doritori care vor
sa isi creeze un website cer cu totul altceva, mai nou
a ajuns la moda limbajul PHP, si acesta folosit in prezent
de-a dreptul neprofesional, multi creatori de website-uri
preferand varianta facila a pachetelor de programe adresate
celor care dezvolta pagini web si mai putin studiul
serios al limbajului PhP. Desi mai prietenos cu motoarele
de cautare decat Flash-ul tot ajungem sa ne lovim de
diferite probleme si in acest caz, cand vizitatorii
trec mouse-ul peste un meniu sau un link oarecare si
descopera niste texte jenante de tipul "Name/space",
"Joomla – the dynamic portal" ori cand deschidem
o fereastra noua si sus, pe bara unde apar tagurile
descoperim ceva similar cu "Joomla" si "namespace".
Prin alte locuri poti citi cele mai ciudate combinatii
de semne de punctuatie si ortografice alaturi de texte
parca fara noima, deci atentie, mai ales pentru incepatori,
daca intr-adevar doriti un website de prezentare la
preturi rezonabile si pe deplin functional mizati mereu
pe text si limbajul HTML si alegeti alte tehnologii
mai noi doar atunci cand sunteti siguri ca nu veti pierde
cu nimic din punct de vedere al locului pe care il meritati
in indexarea facuta de motoarele de cautare.

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu