Casa si gradina Lifestyle

Hoya – floare de ceara


Plante - Hoya - Floarea de ceara

Vă recomand o plantă absolut superbă şi cu totul specială, ideală pentru living, sau pentru orice altă încăpere spaţioasă, unde să poată fi admirată de cât mai multă lume. Eu personal nu am mai văzut o altă floare atât de specială, cu un aspect atât de incredibil. Cele mai frapante sunt florile sale, sub formă de ciorchine, albe cu stamine roşii sau violet, intens parfumate, ca de ceară (de unde şi denumirea populară a plantei).

Hoya este un arbust decorativ cu tulpini subţiri şi frunze cărnoase, rotunde sau alungite, care rămân verzi pe toată durata anului. Are nevoie de spaţiu pentru a-şi întinde tulpinile şi de stative speciale pe care să se poată căţăra. Îi place lumina, dar nu bătaia directă a soarelui şi nu îi convine să fie mutată tot timpul dintr-un loc în altul (se supără şi nu mai înfloreşte). Necesită o căldură moderată şi urăşte umiditatea crescută. Singura perioadă când iubeşte apa este cea în care înfloreşte, moment în care se recomandă pulverizarea cu apă a frunzelor.

În ceea ce priveşte solul, Hoya creşte cel mai bine într-un amestec de frunze, turbă şi nisip. Înmulţirea se realizează prin butaşi primăvara sau prin marcotarea tulpinii vara. 

Nu este fiţoasă, nu implică cine ştie ce costuri. Este însă regina locului, ocupându-şi teritoriul şi acaparând toate privirile. Hoya este planta ideală pentru camerele elegante, cărora le conferă un plus de stil şi un parfum aparte.

foto Wikipedia

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu