Programata pentru anul acesta, in luna iulie, nunta dintre printul Albert II, print al principatului Monaco si frumoasa ex-inotatoare Charlene Wittstock se anunta deja a fi un succes, nimeni altul decat faimosul designer Giorgio Armani urmand sa creeze rochia de nunta si sa se ocupe de alte amanunte cu privire la aspectul incantatoarei mirese.
Designerul este un apropiat atat al printului Albert cat si a lui Charlene Wittstock, fiind admirat de catre cuplul princiar pentru talentele sale speciale si dorit de aceea in cadrul ceremoniei de anul acesta. Nu se stie bineinteles nimic despre felul in care va arata rochia de mireasa, dar ne asteptam la o surpriza foarte placuta din partea lui Giorgio Armani.
Armani a fost dintotdeauna privit ca un maestru al elegantei, el nefiind mai deloc adeptul schimbarilor indraznete propuse futuristic pe scena modei internationale si optand constant pentru un stil elegant, modern in multe privinte, dar si in pas cu cresterea lenta a civilizatiei. Lui Armani nu ii plac de aceea designerii care incearca sa dea noi trenduri in moda fara a avea o baza solida pentru acest lucru.
Nascut si crescut in nordul Italiei, Giorgio Armani a primit acasa o educatie clasica si si-a dorit initial sa ajunga medic, dar experientele dificile traite in practica de spital l-au convins ca nu este menit acestei cariere. Activitatea desfasurata in tinerete ca decorator de vitrine si apoi ca agent de marketing pentru departamentele de moda ale unor companii de succes l-au introdus usor in lumea sa preferata unde se lanseaza inca de pe la mijlocul anilor 1960 ca designer al casei de moda Nino Cerruti.
Dupa ce capatat suficienta experienta si s-a facut cunoscut in lumea creatorilor de moda, tanarul designer se lanseaza de unul singur in afaceri, avand un succes de marca si reusind sa castige admiratia intregii lumi, inclusiv a industriei cinematografice mondiale pentru care a executat ani la randul costume cunoscute si noua din tot felul de filme de prima mana.
In prezent, Giorgio Armani este la fel de independent si stapan pe afacerea sa ca intotdeauna, el fiind singurul actionar si patron a ceea ce cunoastem deja a fi Imperiul Armani. Intrucat ii place sportul la nebunie, a creat echipamentul si pentru o serie de echipe sportive celebre printre care nationala de fotbal a Angliei, echipa de bachet a orasului Milano sau echipa de fotbal Chelsea.
Moda ii este familiara si nu poate respira in afara acestui univers vast al creatiei vestimentare, dar se implica activ si in alte proiecte de mare anvergura, ultimul de acest tip fiind contractul incheiat cu un concern hotelier din Dubai, unde va executa integral decoratiunile interioare pentru 14 hoteluri din acea zona.
Un om de afaceri de mare succes, Giorgio Armani merge pe 77 de ani anul acesta si doreste sa ajunga centenar, dar fara a renunta in nici una din zilele vietii sale la pasiunea sa de-o viata, moda si eleganta, atat in plan vestimentar cat si in orice alt aspect al vietii cotidiene.
foto Northfoto
Adauga comentariu