– Ramane la ora 5, bine?
– Da, abia astept sa te vad!
– Hmm….acolo, in fata la BNR.
– Sigur!
Asta se poate auzi aproape zilnic, oriunde te-ai afla: in parc, la magazin, la birou, sau chiar in timpul cursurilor de la facultate. Centrul Vechi este celebru; de vreo cinci ani a devenit “zona zero”a Capitalei, locul unde oamenii isi dau intalnire, nascandu-se astfel tot felul de relatii. Acolo se leaga prietenii sau amoruri, se fac afaceri, se impaca singuratatea in bratele stripteause-lor, ba chiar se cer fete in casatorie si se fac cele mai frumoase poze de nunta. Insa, inainte de toate, este si locul consumerismului, caci terasele, lipite parca unele de altele, inghesuie trecatorii sa le asculte povestile.
Feeria de pe Lipscani nu tine cont de roata anotimpurilor. Aici, pana si diminetile sunt usor agitate. Oamenii de afaceri se intalnesc inca de la primele ore sa discute la cafea; doamnele isi plimba tocurile apasat si repede in cautarea locului stabilit. La acele ore, lumea, desi pestrita, se poarta cocheta: cele mai in tendinte tinute din oras se afiseaza in zona Centrului Vechi. Culoare si parfumuri scumpe, accesorii simpatice, zambete si amabilitate. Le observi la tot pasul, cand racoarea diminetii incurajeaza cheful de viata. Si chiar daca nu se aseaza la o limonada, trecatorii prefera pentru plimbarea matinala stradutele inghesuite, bulevardelor largi si impanzite de magazine. Ceea ce cu adevarat imi place este faptul ca oricine argumenteaza in favoarea Centrului Vechi ca punct de intalnire o face pentru motivul ca are nevoie de liniste si relaxare…insa numai asta nu gaseste in “zona zero” a distractiei bucurestene. Pana nu de mult, iubitorii urbei ieseau fie in Romana, fie la cafenelele de pe Bld. Decebal. Asa se explica de ce, in ultimii ani, Piata Universitatii a devenit suprapopulata, in timp ce arealele anterior mentionate aproape ca intra in faliment.
Galagia se face auzita fie dinspre Calea Victoriei, fie dinspre Unirea, iar rasetele si voia buna anima toata zona Centrului Vechi. Strazile si-au ales si ele personajele care le scriu povestile: se stie ca cele marginase sunt preferate de rockeri si de boemi, in timp ce mijlocul le apartine “comercialilor". Aleg sa ii numesc astfel pe cei din urma etichetandu-i dupa hainele pe care le poarta si dupa muzica la auzul careia vibreaza. Astfel ca localurile nu au un public anume; isi invita oaspetii sa le umple pana la refuz, oferindu-le preturi modice pentru consumatia facuta. Cei care ies din casa sub pretextul ca “merg la un suc”, sau la o bere, nu vor scoate din buzunar sume fabuloase. Accesibilitatea costurilor este garantata si dovedita de la an la an, insa nu si capacitatea de primi clienti. In timp ce numarul acestora se mareste alarmant, cluburile si barurile raman la fel de mici si practic neincapatoare pentru cei dornici de distractie. Iar vara mai e cum mai e…de bine de rau, vinerea, sambata seara, dansam si in strada cu paharul de vin in mana. Si chiar e placut! Nimeni nu se uita urat la cel de langa si pare ca fiecare ii intelege aproapelui descatusarea, peste care a mai trecut inca o saptamana de lucru.
Se produce haos cand muzica de la terase diferite ajunge sa devina un mix nu tocmai reusit; fie si din curiozitate nu ai cum sa te rezumi la o singura terasa pe noapte. Este un fel de pelerinaj al trecatorilor, iar popasurile sunt dese si nu lipsite de alcool.
Din vreun ungher al caselor din zona, la spectacolul de pe Lipscani iau parte si oamenii strazii. S-au obisnuit cu nebunia noptilor, fie cald, fie frig, fie sarbatoare sau zi obisnuita. Mai gusta vreun pic din licorile ramase in pahare, aruncate la intamplare pe strazile martore a sute si mii de pasi. Si, cu putin noroc, sarmanii isi asigura si portia de nicotina cu vreo tigara uitata aprinsa si lasata in urma celui plecat in cautare de noi distractii. Iar daca mai prind si vreun rest de pizza de la cineva pentru care nu inseamna altceva decat un moft, se poate spune ca este chiar mai bine decat la un azil de batrani. Intre negrul si boala senililor, n-are cum sa nu le placa tineretea si fervoarea Centrului Vechi.
Vacantele trec repede in zona. Acum e sambata si se iese la distractie, acum e joi, iar barurile isi incep programul de weekend si imediat se face iarasi sambata, fara ca sa fi apucat macar sa cumperi o tinuta de club noua. Enervant de repede trece timpul…iar tu, trecatorule, ramai cu gustul cafelei baute in dupa-amiezele lui august, sub umbrelele incapatoare- desigur, tot in Centrul Vechi.
Iarna vine pe nesimtite; asta inseamna ca pana si moda gecilor de piele purtate cu mandrie se restrange odata cu mesele si canapelele ce ingustau strazile in sezonul cald; zapada insa nu apuca sa se astearna, caci pasii iubitorilor de Lipscani o fac nevazuta in graba lor dupa ofertele pentru Revelion. Iar managerii localurilor profita cu zambetul pe buze!
Zilele din timpul sarbatorilor de iarna, petrecute alaturi de familie, se masoara in functie de cat sta soarele pe cer. La lasarea intunericului, sarbatoarea, de altfel sfanta, se muta, cum era de asteptat, tot in perimetrul dintre Universitate, Unirea si Calea Victoriei. Cei care nu pleaca la munte petrec noaptea dintre ani alaturi de prieteni in vreun loc pe care l-au indragit inca din timpul verii. Sampania se bea acolo, iar indragostitii se inghesuie sa isi impartaseasca sentimentele pentru prima oara in Noul An sub o crenguta de vasc.
Fiecare generatie are bucuriile ei, insa Centrul Vechi reuseste sa raspunda atat de bine placerilor tuturor, incat creeaza, de la an la an, un amalgam de amintiri si sentimente pana si acelora care parca isi refuza varsta. La spectacolul vietii de pe Lipscani, se joaca mereu aceleasi povesti. Doar personajele se schimba…
Adauga comentariu