Cariera Lifestyle

Cum sa fii cel mai bun la jobul tau?


Din
cand in cand intalnim persoane de o factura aparte care
demonstreaza calitati profesionale de exceptie intr-un
domeniu particular in care isi desfasoara activitatea.
Fie vorba de un manager deopotriva de loial firmei cat
si angajatilor, fie vorba doar de o chelnerita care isi
serveste clientii cu cea mai mare promptitudine acesti
perfectionisti reusesc sa te impresioneze si sa te faca
sa iti doresti sa le semeni catusi de putin ca excelenta
si inalta tinuta profesionala.

Se spune ca unii sunt facuti pentru o anumita meserie
si observi acest lucru la multe persoane care parca
ar fi una cu locul lor de munca, dar adevarul este ca
in spatele acestor performante se ascund sute de ore
de eforturi nestiute si insuccese combinate cu reusite
in plan profesional. Este de asemenea adevarat ca o
buna motivatie fie ea financiara, fie data de chiar
natura muncii pe care o depui ajuta mult la cresterea
randamentului la locul de munca insa chiar si in acest
caz fara eforturi constante si sacrificii destul de
costisitoare nu se poate obtine mare lucru.

Pentru noi, ceilalti, asemenea rezultate de exceptie
la locul de munca par greu de atins, dar daca vom reusi
sa descoperim esenta problemei vom avea marea surpriza
de a descoperi ca imposibilul poate fi realizat si asta
respectand cateva reguli simple care sa ne guverneze
activitatea noastra de zi cu zi. Iar una dintre aceste
reguli este o buna cunoastere a propriei persoane in
plan profesional si psihologic. Toti marii profesionisti
reusesc in tot ceea ce doresc sa faca tocmai pentru
ca nu se amesteca in afacerile pe care nu le stapanesc
bine ci doar acolo unde sunt la ei acasa, adica acolo
unde pot oferi maximul de performanta care se poate
astepta pe un domeniu oarecare de activitate.

Este posibil sa lucrezi si ca o persoana multidisciplinara,
combinand abilitati profesionale diverse pentru a obtine
un produs finit de exceptie, dar aceasta presupune nu
doar ambitie ci si studii suplimentare sau cursuri de
calificare la inalt nivel, care nu sunt exact la indemana
oricui, ele necesitand atat timp cat si investitii destul
de impovaratoare. Odata finalizate aceste studii sau
schimburi de experienta totul se cere pus in practica,
si nici aceasta etapa nu va fi deloc usoara daca nu
esti deja obisnuit cu asemenea schimbari de ritm.

Nimeni nu isi doreste sa ramana o persoana mediocra
la locul de munca, multi incearca din rasputeri sa se
autodepaseasca, dar este nevoie de respectarea cu strictete
a acestor simple reguli pentru a obtine performanta
si, uneori, nu foarte des, chiar excelenta in meseria
pe care o practici. A fi cel mai bun inseamna poate
si sa ai o vocatie speciala pentru meseria pe care o
practici, si nu putini se inseala in alegerile lor initiale,
dar mai inseamna si stradanii greu de imaginat si chiar
sacrificii in plan familial pe care nu multi sunt dispusi
sa le faca. Compromisurile nu au ce cauta in aceasta
competitie cu tine insuti, iar satisfactiile pot fi
uneori imense atunci cand reusesti sa iti demonstrezi
valoarea de necontestat in domeniul in care iti desfasori
activitatea.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu