Un bun criteriu de stabilire a gradului de civilizatie a unei natiuni poate fi dat si de numarul crescut al cimitirelor pentru animale prezente pe intreg teritoriul tarii in cauza, autoritatile raspunzand astfel unei cereri justificate venita din partea detinatorilor de animale care nu prea au la indemana multe posibilitati de a-si lua ramas-bun in conditii decente de la un vechi si iubit prieten.
In trecutul indepartat nu au existat multe incercari in acest sens, doar egiptenii avand se pare obiceiul de a-si mumifica pisicile, considerate de dansii drept animale sfinte. Cainii si ei s-au bucurat oarecum de recunostinta anticilor, in 1986 fiind descoperit in orasul Ashkelon din Israel, nu departe de Egipt, cel mai vechi cimitir pentru catei din lume.
Cimitirele pentru animale sunt deci o inovatie de data relativ recenta, datorata in principal cresterii explozive a vietii citadine, fapt care a si generat un grad mai ridicat de constiinta in randul posesorilor de animale. Locuitorii oraselor s-au atasat se pare intr-un mod mult mai profund de animalele de companie decat cei din mediul rural in relatia lor cu animalele de curte si astfel parte din ritualul funerar destinat pana atunci exclusiv omului a fost transferat si catre prietenii sai necuvantatori.
Din pacate insa, in ciuda inceputurilor bune puse de europeni, datand inca dintr-a doua jumatate a anilor 1800, in prezent numarul cimitirelor pentru animale nu se afla deloc intr-o continua crestere ci, dimpotriva, s-a ajuns la o stare de stagnare si chiar de neglijare a acestui aspect al civilizatiei citadine, mai putin din cauze financiare si mai mult din cauza unei "scapari" de ordin administrativ, edilii oraselor europene fiind in prezent preocupati de alte proiecte si mai putin de acest aspect totusi esential pentru buna functionare a unui oras cu pretentii din zilele noastre.
Numarul posesorilor de animale peste tot in Europa este suficient de mare incat darea spre folosinta de multe astfel de cimitire sa fie intru totul justificata, dar nimeni in parlamentul european sau la nivelul tarilor membre nu pare deocamdata dispus sa isi asume responsabilitatea in acest sens, lucrurile fiind lasate la voia intamplarii si, eventual, la mila edililor sau a societatii civile, care prin unele colturi ale continentului nostru mai reusesc sa isi faca simtita prezenta si prin construirea de cimitire modeste pentru necuvantatoare.
Nu banii care ar trebui alocati de la bugetul local reprezinta principala piedica pentru construirea unui cimitir de animale ci mai degraba identificarea spatiului potrivit unde aceste cimitire sa fie amenajate, stiuta fiind lupta acerba de interese care se da in fiecare oras pentru luarea in stapanire a fiecarui metru patrat de teren intravilan. Exista insa multe solutii bune si pentru depasirea unui asemenea neajuns, fiind nevoie pana la urma doar de putina bunavointa din partea autoritatilor pentru ca proiectul de amenajare a unui cimitir pentru animale sa fie pus in practica oriunde in Europa.
Inclusiv animalele fara stapan, care mor si acestea de-a lungul timpului, ar putea beneficia de un asemenea proiect, aici putand fi prevazute nu doar locurile "de veci" pe care sa le cumpere proprietarii de animale contra unor sume rezonabile, dar si morminte asa-zis "sociale" unde sa fie depusi si cateii sau pisicile comunitare, cu mai putin fast, cu o mai mica cheltuiala, dar oricum in conditii decente, asa cum merita tratat orice trup care si-a indeplinit cu brio menirea pe aceasta lume.
Prezenta constanta a autoritatii sanitar-veterinare precum si a pazei publice in zona cimitirelor pentru animale sunt conditii obligatorii pentru ca existenta si buna lor functionare sa nu fie periclitate, dar nici in acest caz investitiile si eforturile edililor nu vor depasi un procent rezonabil, fiind de preferat de departe aceasta alternativa depunerii animalelor moarte prin curtile proprii, pe tapsanul din apropiere sau de-a dreptul la tomberon.
Stim cu totii cat de greu este pentru un posesor de animale de companie sa se descurce din acest punct de vedere si parca ne-am dori sa scapam de o asemenea corvoada suplimentara mai ales atunci cand si asa suntem necajiti suficient din cauza pierderii unui prieten drag. De aceea, prin exercitarea unei presiuni contructive catre autoritatile noastre locale cu totii poate ne-am face viata mai usoara daca am cauta impreuna solutii reale pentru realizarea de proiecte modeste de amenajare si dare spre folosinta publica a unor cimitire decente pentru animalele noastre de companie.
Fie vorba si despre un mic perus sau un hamster, nimeni nu isi doreste sa arunce prin sacii de gunoi sau pe malul raurilor un trupusor care i-a adus nu de putine ori zambetul pe buze si bucurie in toata casa si acest lucru nu este valabil doar pentru cetatenii de rand, dar si pentru un primar care detine un adorabil caniche pitic, pentru un prim-ministru care isi adora pisica birmaneza sau, de ce nu, si pentru un presedinte de stat, feroce cu opozitia parlamentara, dar numai zahar si miere in compania iepurasului sau de Angora.
Adauga comentariu