Animale de companie Lifestyle

Chinchila – un animalutz la moda


Chinchila
este un animal din familia rozatoarelor semanand in acelasi
timp cu un iepure si cu o veverita. A adopta o chinchila
ca animal de companie este o moda noua, dragalasul animalut
fiind crescut de obicei pentru blana sa pretioasa din
care se confectioneaza obiecte vestimentare. E o cruzime
avand in vedere cat de micut, delicat si fricos este animalutul
in discutie.

Nu te sfatuiesc sa porti haine de chinchila ci sa iti
achizitionezi una pe post de pet. E adevarat ca satisfactiile
tale vor fi legate mai putin de comunicarea cu ea si mai
degraba de aspectul placut, de bucuria mangaierii, de
exotismul prezentei si de eventualele ghidusii pe care
le va face. Nu vei putea insa sa inveti o chinchila sa
raspunda la un anumit nume sau la comenzi specifice.

Acest lucru este compensat de faptul ca chincila este
un pet cu pretentii minime, care nu iti va face necazuri,
pe care nu trebuie sa il plimbi si caruia nu trebuie sa
ii aplici cine stie ce tratamente costisitoare.
Pentru a o gazdui ai nevoie de o cusca de sarma asemenatoare
cu coliviile pentru pasari pe care o vei captusi in partea
de jos cu talaj din lemn de rasinoase.

Hrana o vei gasi in magazinele de specialitate si consta
in concentrate pe baza de cereale ce contin doza necesara
de vitamine si minerale. Este bine ca de doua ori pe saptamana
sa o hranesti cu fan sau lucerna ca sa isi toceasca incisivii.
Apa trebuie fiarta sau lasata sa se decanteze timp de
24 de ore si trebuie schimbata la fiecare doua zile.
Pentru intretinerea frumusetii blanii se recurge la o
baie cu un nisip special asemenator cu cel din zonele
de unde este originar animalul. Acest nisip are rolul
de a indeparta excesul de sebum.

Cam asta ai tu de facut pentru a avea o chincila frumoasa
si sanatoasa. In schimb ea iti va umple sufletul de bucurie
fiind extrem de jucausa si de dragalasa.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu