Educatie Lifestyle

Casatoriile interreligioase sunt intr-o continua crestere

Casatoriile interreligioase sunt intr-o continua crestereSentimentele de dragoste impartasite intre persoane care tin de religii diferite sunt la fel de sincere si profunde ca si cele traite de cei care condamna astfel de relatii interreligioase, nu putine fiind cuplurile care au reusit sa depaseasca cu succes toate diferentele de ordin cultural si religios in numele dragostei si a convingerii lor ca, dincolo de aparente, cu totii suntem copiii aceluiasi Parinte divin care probabil nu isi doreste sa ne vada separati si izolati in comunitati religioase si confesiuni de tot felul, fiecare pretinzand a detine adevarul suprem, dar foarte putine facand eforturi catre o binevenita uniune in plan religios/spiritual.
Casniciile intre catolici si ortodocsi, ori cele intre crestini si evrei sau musulmani nu sunt chiar o raritate in ultima vreme, tinerii in mod special reusind sa depaseasca rapid divergentele lor in plan religios si avantandu-se cu mult curaj intr-o aventura matrimoniala care poate sau nu intr-un final sa aiba sanse de reusita. Nu toate cuplurile interreligioase vor rezista probei timpului insa cei care raman impreuna in ciuda tuturor obstacolelor intalnite sunt un exemplu pozitiv si o inspiratie pentru alte cupluri de indragostiti care se afla in aceeasi situatie si nu stiu cum sa procedeze mai bine pentru a impaca si capra, si varza.

Familiile celor care isi doresc un viitor comun in ciuda apartenentei lor la religii ori confesiuni diferite se vor opune cu toata taria unei astfel de uniuni, dar chiar si cei mai rigizi parinti pot fi convinsi intr-un final sa cedeze in fata dovezilor sincere de dragoste si respect reciproc aratate de copiii lor. Probleme mai mari pot fi puse de ritualul specific pentru ziua nuntii sau de obligativitatea convertirii unuia dintre cei doi parteneri de cuplu, iar aici vor fi necesar de facut compromisuri majore, dar exista, din fericire, si situatii cand se gaseste o cale de mijloc care sa impace fie si partial reprezentantii ambelor religii/confesiuni.

Adevaratele probleme vor aparea insa nu in prima faza a casniciei ci putin mai tarziu, respectiv odata cu nasterea primului copil, un moment decisiv pentru destinul relatiei de cuplu. Unii vor accepta sa boteze sau sa-si circumcida noul-nascut, altii vor fi reticenti din acest punct de vedere, iar unii chiar vor insista ca bebelusul sa fie expus exclusiv unei singure religii/confesiuni si obisnuit astfel de mic sa accepte doar anumite valori culturale si spirituale ca pe un adevar absolut. Partea "intunecata" a proaspetilor parinti se va manifesta cu putere in aceste conditii si e posibil ca lucrurile sa se sfarseasca urat printr-un divort sau, dimpotriva, este posibil ca cei doi soti sa gaseasca o cale de mijloc multumitoare pentru ambele parti.

Privite dintr-o perspectiva pur agnostica, problemele generate de o casnicie interreligioasa sunt de domeniul aburdului, fiind complet degradant pentru conditia umana sa observi de la exterior cum sunt chinuiti doi indragostiti cu false probleme de tip religios care pot ajunge la un moment dat sa ii desparta pentru totdeauna pe cei doi in ciuda sentimentelor lor sincere si curate de afectiune reciproca. Nu exista nici la ora actuala dovezi solide care sa probeze existenta divinitatii asa cum este aceasta adorata in crestinism, mozaism, islamism etc. si este aburd de aceea sa interzici unui cuplu sa se casatoreasca doar pentru ca fiecare partener tine de o religie diferita sau apartine unei confesiuni diferite.

Benefice pentru dezvoltarea armonioasa si pasnica a unei societati, casatoriile interreligioase ar trebui mai degraba incurajate decat condamnate de catre chiar reprezentantii de frunte ai marilor religii ale lumii, dragostea netinand mai niciodata seama de diferentele de rasa, religie sau nationalitate si reusind uneori sa reziste chiar si celor mai habotnice interdictii, lucru valabil chiar si cu sute de ani in urma si cu atat mai mult in zilele noastre. In ce priveste copiii rezultati in urma unei relatii interreligioase, ei pot fi ostracizati sau nu de catre societate, dar ramane un adevar faptul ca astfel de uniuni sunt complet de dorit atat pentru facilitarea unor mai bune relatii intre persoanele care tin de religii/confesiuni diferite cat si pentru diversificarea mostenirii genetice a unei natiuni.

Responsabili pentru multe dintre problemele pe care le au de intampinat cuplurile casatorite interreligios sunt chiar membrii de frunte ai marilor religii ale lumii si de asemenea liderii nenumaratelor confesiuni si secte care exista nu doar in crestinism ci si in cadrul celorlalte religii ale lumii, odata ce acesti reprezentanti oficiali ai lui Dumnezeu pe pamant vor ajunge la un consens si vor fi deschisi anumitor compromisuri, situatia putand sta mult mai bine pe viitor pentru cuplurile interreligioase.

Sansele pentru ca acest lucru sa se intample sunt totusi minime astfel incat ramane de sperat ca dragostea va fi macar in unele cazuri daca nu in toate cazurile mai puternica decat tabuurile religioase si cele sociale, fiecare dintre noi avand pana la urma dreptul sa ne indragostim de cine ne place mai mult si nu de cine ne spun altii ca ar fi mai potrivit pentru noi.
 

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu