Lifestyle Turism

Carnavalul in Germania


Carnavalul
sau Karneval, asa cum este el cunoscut in Germania,
este o sarbatoare celebrata de secole de nemti. Exista
peste 4000 de organizatii care se ocupa cu celebrarea
asa cum trebuie a carnavalului, si in aceasta perioada
nemtii se distreaza intr-o sumedenie de petreceri, concerte
si parade.
Precum Mardi Gras in New Orleans sau Carnavalul din
Brazilia, Carnavalul din Germania este o perioada in
care oamenii se relaxeaza costumindu-se si petrecind
pe strazi.

Carnavalul incepe oficial pe 11 Noiembrie (11.11) la
ora 11:11. In aceasta zi numeroase petreceri au loc,
concerte in aer liber si sunt amplasate numeroase chioscuri
de unde oamenii isi pot cumpara nelipsitii covrigi,
carnati, bere sau vin fiert. Koln si Dusseldorf sunt
cunoscute pentru petrecerile imense care sunt organizate
aici in fiecare an, insa si alte orase nemtesti sunt
destinatii perfecte pentru cei pusi pe distractii.
Lumea iese din casa costumata dupa bunul plac, grupuri
organizeaza mici spectacole pe strada, iar restaurantele
servesc
mancare traditionala intr-o atmosfera festiva. In ziua
de 11 noiembrie strazile oricarui oras nemtesc sunt
pline de oameni, iar politia ii supravegheaza pentru
a nu petrece in mod exagerat.
Insa desi sezonul Carnavalului incepe in noiembrie printr-o
fastuoasa petrecere, adevaratele celebrari au loc in
februarie, in acest an intre 15 si 22. Si in februarie,
precum in ziua a unsprezecea din noiembrie, lumea se
costumeaza pentru a iesi pe strada. De la ofiteri de
armata, amirali, dracusori etc, orice este permis atata
timp cat esti vesel si pus pe distractie.

Istoria Carnavalului din Germania
Carnavalul este mult mai vechi decat religia crestina
insasi, si a pornit ca o celebrare pentru a inlatura
tristetea iernii si fantomele intunericului. Oamenii
alcatuiau procesiuni purtind masti infioratoare, si
scoteau sunete teribile pentru a alunga fantomele iernii.
O data cu aparitia religiei crestine, inceputul Carnavalului
marca in fapt inceputul perioadei de post. Insasi numele
"Carnaval" provine din latinescul carne
vale
, in traducere aproximativa la revedere
carne
.
De-a lungul istoriei, Carnavalul a devenit o petrecere
in care lumea putea face ironii la adresa autoritatilor
sau a regilor fara a fi pedepsita. Insa in timpul dominatiei
naziste, Carnavalul a fost oprit; prea multa satira
politica in discursurile
mascaricilor.

In ziua de azi Carnavalul este o perioada pentru a te
prosti. Daca nu esti mascarici in timpul Carnavalului,
vei fi tot restul anului, spune un proverb nemtesc,
iar nemtii vor sa se asigure ca acest lucru nu se va
intampla, iesind in strada, cintind, imbatindu-se si
distrindu-se fara griji.

Galerie
de poze :: Deschiderea sezonului de Carnaval in Dusseldorf

(click pentru a mari)

 

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu