Lifestyle Turism

Barcelona, orasul lui Gaudi


Barcelona
uimeste inca din primele momente ale vizitei prin arhitectura
sa plina de decoratiuni, prin atentia asupra fiecarui
detaliu. Acest lucru i se datoreaza in mare parte operei
lui Gaudi, fiul preferat al Barcelonei, arhitect care
prin operele lui a creat pentru acest oras un aer aparte,
misterios si amuzant totodata.
O vizita in orasul spaniol se incepe asadar prin descoperirea
treptata a geniului arhitectural de care a dat dovada
Gaudi in proiectarea nu doar a caselor sau catedralei
sau parcurilor, ci si diferite detalii, cum ar fi placutele
ce paveaza anumite bulevarde.
Dintre casele ce poarta semnatura lui Gaudi cele mai cunoscute,
si poate si cele mai impresionante sunt "La Pedrera"
si "Casa Batllo". Situate la 10 minute de mers
pe jos una de cealalta, ambele se ofera in intregime ochilor
vizitatorilor, fiind posibil un tur complet, pana pe acoperisurile
cu forme ciudate ce ofera o panorama splendida asupra
Barcelonei. In "La Pedrera" este deschis publicului
un intreg apartament, ce demonstreaza cum Gaudi a combinat
armonios utilul cu placutul. In continuare trebuie sa
te te plimbi prin parcul Guell, cea mai mare creatie a
lui Gaudi in Barcelona. Avand o suprafata de peste 3 hectare,
gradina combina numeroase elemente arhitecturale si de
arta, oferind vizitatorilor numeroase surprize.
Si poate cel mai bine vizitezi Sagrada Familia, cea mai
renumita creatie gaudiana la sfarsit, cand deja esti familiarizat
cu stilul neobisnuit al arhitectului, pentru a putea o
savura in intregimea finetii detaliilor din care este
compusa. Iar daca ai ajuns la intrare nu te multumi doar
cu atat; cladirea surprinde si uimeste, fiind diferita
pe fiecare latura a sa, asa ca un tur al ei este necesar
pentru a o cuprinde in totalitate. Gaudi avea 31 de ani
cand a acceptat sa realizeze Sagrada Familia, si si-a
petrecut tot restul vietii legat de acest proiect, lasandu-si
imaginatia si creativitatea sa patrunda pe teritorii neobisnuite
de obicei la cladiri de natura religioasa. Catedrala este
in continuare neterminata.
Dar
Barcelona nu se limiteaza doar sa arate turistilor creatiile
impresionante ale lui Gaudi.
O zi intreaga ti-o poti petrece de exemplu pe muntele
Montjuic, ce "priveste" inspre port, si este
fortareata traditionala, naturala a orasului. De altfel,
chiar in varful sau este construita o fortareata, de pe
zidurile careia ti se insira in fata ochilor un peisaj
nemaipomenit, cu marea si portul agitat, dar si intreaga
Barcelona. De asemenea, poti vizita zona Olimica, dar
si El Poble Espanyol, construit in 1929 cu ocazia Expozitiei
Internationale din Barcelona. Obiectivul a fost construirea
modelului ideal al unui sat iberic, fiind reproduse 116
edificii si piatete. De aici iti poti cumpara obiecte
artizanale sau bijuterii lucrate manual, poti vizita cele
cateva galerii de arta, dar poti si lua masa sau bea o
cafe intr-un loc panoramic.
Iar cand vine seara, cobori la bazele muntelui, si te
delectezi cu spectacolul luminat si muzical oferit de
fantanile arteziene pe mai multe nivele din fata Palatului
National.
Un alt lucru obligatoriu pe care trebuie sa il faca orice
turist in Barcelona este petrecerea unei seri pe cel mai
animat bulevard din oras: Rambla. Aici poti manca la unul
din sutele de restaurante ce au mesele amplasate direct
pe trotuar,
poti privi la spectacolele ad-hoc date de numerosii artisiti
care si-au dat intalnire aici, iti poti face o caricatura
si poti cumpara vederi si suveniruri.
Iar plimbarea pe acest bulevard te scoate la port, unde
statuia lui Cristofor Columb vegheaza imprejurimile. Si
aici gasesti o gama larga de restaurante, in special cu
preparate marine.
Barcelona este prin definitie un oras al artelor, astfel
incat pasionatii pot vizita mai multe muzee, dintre care
cel mai popular este cel dedicat lui Pablo Picasso.
Iubitorii de animale au doua destinatii de vizitat: gradina
zoologica, situata in Parc de la Ciutadella, casa a lui
Floquet de Neu (fulg de zapada), singurul exemplar de
gorila albinoasa din captivitate si Acvariul, una din
atractiile centrului comercial Maremagnum situat in port.
Viata de noapte este bogata in Barcelona, poti gasi numeroase
discoteci, baruri si cluburi de noapte, marea majoritate
fiind deschise in ultimii 20 de ani.
Iar daca ai obosit de atata vizitat si petrecut, o zi
la plaja de la Malul Marii Mediterane iti va reincarca
bateriile.

Galerie
de poze
(click pentru a mari)

<!–Sagrada Familia
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/sagrada/”
thumb_width=”100″ thumb_height=”100″}

La Pedrera
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/pedrera/”
thumb_width=”100″ thumb_height=”100″}

Casa Batllo
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/pedrera/”
thumb_width=”100″ thumb_height=”100″}

Palatul National si spectacolul fantanilor arteziene
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/fantani/”
thumb_width=”100″ thumb_height=”100″}

Montjuic. Fortareata si vedere panoramica
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/montjuic/”
thumb_width=”100″ thumb_height=”100″}

El Poble Espanyol
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/poble/” thumb_width=”100″
thumb_height=”100″}

Portul
{gallery folder=”/data/galleries/turism/737/port/” thumb_width=”100″
thumb_height=”100″} –>

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu