Educatie Lifestyle

Baletul „Baiadera” participă pentru întaia oară în Festivalul „Viaţa e frumoasă!”

Baletul „Baiadera”   participă pentru întaia oară în Festivalul „Viaţa e frumoasă!”Unul dintre evenimentele muzicale majore ale anului, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, organizat de Teatrul de Operetă si Musical „Ion Dacian” revine în 2013 cu cea de-a VI-a ediţie, ce va avea loc între 7 şi 17 noiembrie.

Opera Naţională Bucureşti va găzdui pe parcursul festivalului numeroase spectacole de operetă şi musical, concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, evenimente conexe (lansări de carte, expoziţii), dar va şi participa în cadrul acestuia cu spectacolul de balet „Baiadera”.

 Astfel, duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti are loc spectacolul „Baiadera”, pe muzica lui Ludwig Minkus, în care rolurile principale vor fi interpretate de prim-balerina Oana Popescu Babuşka (rolul Nikia) şi de balerinul Robert Enache, care va debuta în rolul Solor.
 
Operă a coregrafului Marius Petipa, „Baiadera” este o poveste istorică impresionantă, care se leagă de parcursul artistic al celebrului balerin Rudolf Nureyev. Acesta a debutat în rolul personajului principal masculin Solor, la Paris, în 1961, şi, ulterior, a produs acest spectacol pe scena de la Palais Garnier, în 1992, cu puţin timp înainte de a muri.
 
Absolventă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti, Oana Popescu-Babuska devine, în 2004, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti. Repertoriul artistei conţine multe dintre rolurile clasice importante, printre care: Cenuşăreasa din baletul cu acelaşi titlu de Serghei Prokofiev; Nikia din Baiadera de Ludwig Minkus; Aurora din Frumoasa din pădurea adormită şi Clara din Spărgătorul de nuci de P. I. Ceaikovski;Giselle din baletul omonim de Adolphe Ch. Adam; Swanhilda din Coppélia de Léo Delibes. De asemenea, a interpretat şi roluri în spectacole de dans neoclasic, printre care Vals fantezie de Mihail Glinka (coregrafia: George Balanchine). 
 
Robert Enaches-a perfecţionat în cadrul mai multor workshop-uri susţinute de Gilbert Mayer, Sergiu Ştefanski, Alexander Prokofiev, Arlette van Boven (specialistă în tehnica Kylián) şi a participat la mai multe festivaluri în ţară şi peste hotare (Italia, Franţa). Repertoriul artistului conţine roluri precum Prinţul din Albă ca zăpada şi cei şapte piticide Cornel Trăilescu; Konrad din Corsarul, Albert din Giselle de Adolphe Ch. Adam; Siegfried din Lacul lebedelor, Prinţul din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski.
 
Biletele sunt disponibile în reţeaua EVENTIM şi la magazinele partenere (Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Librăriile Humanitas, birourile proprii Eventim), precum şi la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.
 
 
Duminică, 10 Noiembrie 2013, ora 19:00
Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!"
 
BAIADERA
Balet în două acte de Ludwig Minkus
Libretul de Serghei Kudekov
 
Dirijor: Iurie Florea
 
Regia şi adaptarea coregrafică: Mihai Babuşka (după Marius Petipa)
Scenografia: Adriana Urmuzescu
 
Distribuţia:
 
Nikia  Oana Popescu Babuşka
Solor  Robert Enache (debut)
Gamzatti  Mihaela Soare
Brahmanul  Tiberiu Almosnino
Fachirul  Bogdan Cănilă
Idolul de Bronz – Yoshida Shuhei
Rajahul  Mihai Babuşka
Prietenul lui Solor  Virgil Ciocoiu
Slujnica  Georgiana Stroe
D’Jampé  Rin Okuno, Sena Hidaka
Patru baiadere mici  Akane Ichii, Maki Shirase, Megumi Koshi, Diana Tudor
Solo Tobe  Camelia Soare, Ionuţ Arteni
Pas D’Action  Marina Minoiu, Bianca Stoicheciu, Sena Hidaka, Rin Okuno, Raul Oprea, Shohei Horiuchi (debut)
Trei umbre  Rin Okuno, Sena Hidaka, Lorena Negrea (debut)