Pot spune sincer ca nu am avut asteptari prea mari de la acest film initial, pentru ca mi s-a parut o incercare usoara de incadrare in zona filmelor SF cu popularitate si comerciale!
Jupiter Jones este interpretata de actrita Mila Kunis. Aceasta joaca rolul unei adolescente nevoite sa spele toalete pentru a se intretine (m-a dus instant cu gandul la „Cenusareasa”). Destinul ei se schimba total in momentul in care realizeaza ca are origini nobile, ea fiind mostenitoarea Planetei Pamant. Avand o asemenea bogatie, apar cei care vor sa o ia, chiar daca asta inseamna sa treaca peste cadavrul ei. Insa Mila este protejata de „Caine”, un soldat bine dotat (un fel de frate mai mic al lui Thor), care se indragosteste instant de ea si face tot ce ii sta in putinta pentru a o salva mereu. Cat despre Mila, ei bine, ea reuseste sa se bage in tot felul de situatii inedite si periculoase din care trebuie salvata.
Regizorii filmului sunt creatorii seriei Matrix (de aceea, aveam asteptari mari). Actorii nu sunt consacrati, insa sunt foarte tineri si foarte frumosi, pregatiti de actiune. Efectele 3D, mai ales modul in care au fost construite orasele, dar si distrugerea lor in Univers, au fost lucrate in detaliu, lucru ce nu pot sa nu-l apreciez.
Concluzia e ca filmul merita vazut doar daca te plictisesti si iti trebuie un motiv sa mananci popcorn. In rest, povestea este cam ambigua, ilogica si extrem de siropoasa pentru un SF. Personajele negative nu sunt foarte reusite, replicile sunt ca de gradinita, iar reactiile vizibil stupide. Este un film mult prea lung si plictisitor. Nu am fost deloc impresionata de el. Singurul punct forte al acestuia il constituie actorii principali, care arata bine.
Adauga comentariu