Cariera Lifestyle

4 tipuri de ştampile pentru viaţa de zi cu zi

4 tipuri de ştampile pentru viaţa de zi cu ziMulţi oameni asociază cuvântul „ştampilă” doar cu utilizarea oficială – ştampilele necesare pe diverse documente: administrative, financiar-bancare, notariale etc. Dar sunt persoane care folosesc ştampilele şi în interes personal, într-un mod inventiv. Iată patru tipuri de ştampile pe care orice persoană le poate folosi în viaţa de zi cu zi.

Biblioteca mea

Vi s-a întâmplat vreodată să împrumutaţi cuiva o carte, să nu o primiţi înapoi la termenul convenit, dar apoi să o vedeţi în biblioteca acelei persoane, dar să nu puteţi dovedi că vă aparţine? Pentru a evita această situaţie, puteţi folosi o ştampilă care poate poate avea un text simplu, precum: „Biblioteca Ion Popescu”.

Data plăţii electronice a unor facturi

Sunt din ce în ce mai multe persoane care îşi plătesc facturile lunare on-line. Dar, neexistând o chitanţă, nu se poate verifica în orice moment când şi dacă s-a făcut o plată sau alta. Există însă o soluţie: folosirea unei datiere cu un rând de text simplu: „Electronic” – cuvând însoţit de dată, pe care orice persoană o poate seta extrem de uşor. Astfel, în orice moment, fără să fie nevoie să se verifice contul, se poate şti cu siguranţă în ce zi s-a făcut o plată. O factură plătită pe 20 ianuarie 2015, va primi aşadar o ştampilă de tipul „Electronic 20.01.2015”. Evident, se poate ca textul ales să fie altul – „achitat”, „plătit” etc., în funcţie de preferinţe. Însă o astfel de ştampilă se dovedeşte a fi una extrem de utilă pentru organizarea facturilor şi monitorizarea, în timp, a plăţilor.

Încurajarea copiilor

Există multe recomandări în ceea ce priveşte creşterea copiilor. Dacă sunt părinţi care aleg să îi încurajeze pe cei mici, atunci poate că o ştampilă cu un „smiley”, cu o faţă zâmbitoare, poate fi utilizată. O asemenea ştampilă ar putea fi pusă pe paginile unor exerciţii realizate bine, în carneţele etc.

Personalizarea unor invitaţii la evenimente speciale

O nuntă, un botez, toate implică trimiterea unei invitaţii. Cum ar fi însă ca acele invitaţii, pe lângă textul special ales şi gândit de organizatori, să fie şi personalizate cu ajutorul unui cleşte pentru timbru sec? S-ar obţine astfel un soi de „ştampilă în relief” care ar putea conţine câteva simboluri sau iniţialele ori numele participanţilor. S-ar putea crea un adevărat logo pentru un eveniment special în viaţa oricui, iar o asemenea invitaţie va atrage cu siguranţă atenţia celor care o primesc.

Acestea sunt doar câteva dintre ştampilele pe care le puteţi folosi în viaţa de zi cu zi. Pentru orice modele dorite, comerciale sau personale, www.stampileonline.ro vă stă la dispoziţie.

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu