Cei care au crescut urmarind serialul de desene animate cu micii omuleti albastri si vrajitorul care vrea sa ii distruga vor fi incantati sa ii revada pe cei 100 de strumfi, pe maleficul Gargamel insotit de motanul sau Azrael precum si multe personaje noi, de aceasta data intr-un lung metraj. O combinatie intre actori reali, decorul New York-ului contemporan si animatiile reprezentand strumfii si lumea lor aduc pentru prima data piticii albastri intr-o pelicula 3D cu efecte convingatoare.
Povestea urmareste aventura strumfilor care trec din lumea lor magica in lumea reala, urmariti de vrajitorul cel rau care vrea sa le extraga esenta si sa o foloseasca desigur pentru a deveni puternic si pentru a subjuga lumea. Astfel, sase strumfi ajung din satul lor in care locuiesc in ciuperci in marele New York, unde schimba viata unui cuplu de americani care asteapta un copil. Cei sase pitici albastri, ajutati de noii lor prieteni incearca sa scape de Gargamel si Azrael si sa se reintoarca in satul lor magic, pentru a-l reconstrui impreuna cu ceilalti strumfi. Scenariul este destul de bine inchegat, vocile strumfilor bine alese, iar personajele malefice savuroase.
Chiar daca filmul este unul pentru copii, fara a pune vreo problema "filosofica", iar umorul este unul "strumfesc" pentru a fi savurat si de cei mici, orice fan al strumfilor si orice cinefil care apeciaza un film usor si vesel va urmari cu placere aceasta pelicula si va rade cu pofta. Cu siguranta cateva replici amuzante si cantecelul strumfilor vor ramane in memoria tuturor celor care vad filmul. In special cei care inteleg limba engleza vor aprecia jocurile de cuvinte din replici precum "No Smurf gets left behind!" (Nici un strumf nu este lasat in urma) a lui Gutsy (Curajosul) sau "You smurfed with the wrong girl!" (Te-ai luat de strumfita care nu trebuie) a lui Smurfette (Strumfita) careia cantareata Katy Perry i-a imprumutat vocea sa.
Desigur, pentru a descoperi cat de amuzant este motanul malefic si mai inteligent decat propriul sau stapan de care rade mereu, cat de dragalasi sunt strumfii si cum pot ajuta aventurile lor un cuplu din New York sa isi dea seama ca au tot ceea ce isi doresc si sa aprecieze magia din viata cotidiana, va trebui sa vedeti filmul.
Pe IMDb pelicula are pana acum o nota modesta: 4.9, insa va sfatuiesc sa ii acordati o sansa si sa il vedeti, chiar daca o faceti si numai ca sa ii insotiti pe copii.
De asemenea, si un trailer al filmului:
Adauga comentariu