Filme Go out

The Rite – Ritualul

The Rite – RitualulMi-a placut filmul insa ar fi trebuit sa imi ascult instinctul si sa nu vizionez un thriller asa bun noaptea pentru ca nu am sa mai pot adormi. Am adormit ca un pui insa m-am trezit la 3 dimineata si mi-am readus aminte tot filmul si nu am mai putut pune capul pe perna. Asa ca, daca ai sangele tare si nu iti este frica de demoni, recomand filmul celor care au astfel de gusturi.
    
Ce e interesant la aceasta ecranizare, pe langa faptul ca joaca Anthony Hopkins care-si manipuleaza rolul cu maestrie, e faptul ca este inspirat dupa romanul “The Rite: The Making of a Modern Exorcist“, o carte scrisa in urma unor experiente proprii de reporterul italian Matt Baglio. Faptul ca este inspirat dupa o poveste reala nu prea ajuta la scaderea nivelului de adrenalina si suspans care te acompaniaza pe intreaga durata a filmului.
    
Tinand cont ca principala tematica este ritualul de exorcizare te astepti sa fii cel putin ingrozit. Din fericire insa nu are momente horror, dar suspansul si transformarile de personalitate a celor posedati sunt atat de bine regizate incat iti tremura oasele in propriul corp la propriu.
    
Cand am auzit de acest film din prima am considerat ca nu exista cale de mijloc, ori va fi foarte prost, ori foarte bun. Din fericire este excelent, neexagerand cu scenele, cu replicile care sa confere subiectului o dimensiune fantastica ce ar putea parea artificiala si ar fi incarcat si mai mult filmul. S-a pastrat cantitatea exacta de realitate in povestea ce trebuia transmisa prin intermediul ecranului, o reusita din punct de vedere a scenariului si ecranizarii.
    
Acum daca tu crezi sau nu in procesul de exorcism si a tot ceea ce cuprinde acest subiect, depinde numai de tine si de propria credinta. Nu este un film care incearca sa te faca sa crezi in existenta demonilor, dar expune o parte a acestui subiect, oferindu-ti sansa sa tragi cu ochiul.
    
La baza filmul sta povestea unui tanar care incearca sa isi gaseasca propriul drum in viata insa undeva pe cale acesta isi pierde credinta si incearca sa renunte la a mai deveni preot. Pe ultima suta de metri cineva observa un anumit dar al acestui baiat de a oferi liniste sufletelor. Ii este propusa urmarea unui curs de exorcism la Vatican/Roma care ii va incerca credinta. Aici va intalni pe preotul Lucas (Antony Hopkins) care ii arata ce inseamna posedarea demonilor si cum pot distruge viata persoanei pe care o supun, dar si a celor din jurul lor.

Foto HMultiplex.ro

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu