Evenimente Go out

The Color Run dă startul verii colorate!

The Color Run dă startul verii colorate!

 

După prima cursă euforică în culori din România, cea din București de pe 26 aprilie, The Color Run continuă maratonul de culoare cu încă două curse pline de veselie și pudră multicoloră.
Cei peste 4000 de alergători colorați din București predau ștafetă colorată clujenilor. Pe 12 iulie, Piața Unirii, din Cluj-Napoca este locul de întâlnire al celor care vor să se distreze și să se coloreze din cap până-n picioare.
 
Apoi, în toiul verii, pe 26 iulie, The Color Run transformă stațiunea Mamaia în curcubeu. Va fi un traseu special, în apropierea mării, chiar lângă una dintre cele mai îndrăgite plaje din Mamaia. În vara aceasta, nu doar te bronzezi, te și colorezi.
 
La The Color Run nu contează să ajungi primul la finish, cronometrul e oprit. Primează distracția nebună de pe traseul de 5 kilometri în cadrul căruia participanții vor fi colorați la fiecare kilometru parcurs. Câștigători vor fi toți cei care vor lua parte la eveniment.
Explozia de culoare și bucurie, chipurile colorate, petrecerea electrizanta de la finalul cursei, voia bună și energia pozitivă formează marele premiu al tuturor: o experiență memorabilă.
Pentru a se bucura de efectul The Color Run, este obligatoriu ca participanții să înceapă cursă în haine albe. Până la finish, culorile își vor alege locurile potrivite pe îmbrăcămintea lor.
Debutul cursei colorate a avut loc în ianuarie 2012, an în care au fost organizate 50 de evenimente cu peste 600 000 de participanți, iar în 2013 numărul curselor colorate s-a dublat! Din 2014, The Color Run a ajuns și în România!
 
The Color Run colorează vară tuturor celor dornici de distracție, sport și voie bună. Fie că veți veni cu prietenii, cu colegii sau în familie, pe 12 iulie, la Cluj-Napoca sau pe 26 iulie, în Mamaia, „The happiest 5K on the planet” e alegerea perfectă deoarece promovează trei valori către care tindem cu toții: sănătatea, bucuria si originalitatea.
The Color Run România susține cauzele sociale, respectiv proiectul social Grow – proiect dezvoltat de Școala de Valori.

Înscrierile se pot face pe site-ul oficial The Color Run România, iar pagina de Facebook oferă poze, video şi ultimele informații despre eveniment.

 

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu