Cosmetica si machiaj Frumusete

Mascheaza discromia tenului prin artificii de machiaj

Mascheaza discromia tenului prin artificii de machiajAspectul patat sau inrosit al tenului si a pielii in general poate genera multe frustrari unei femei care isi iubeste trupul si, chiar si atunci cand exista solutii bune de moment, parca tot iti doresti sa descoperi o solutie magica care sa iti permita sa recapeti o piele fina ca de bebelus pentru tot restul vietii tale.

Portiunile cu piele inrosita din diverse cauze pot fi mascate prin machiaj, apelandu-se la fonduri de ten galbui sau inspre verde, asa cum sunt cele tip piersica sau caisa, rozul fiind complet de evitat in asemenea situatii. Daca roseata exista chiar pe fata atunci va trebui sa se faca apel si la un truc care sa evidentieze ochii sau obrajii mai tare pentru a muta atentia de la problema cu pricina.

Prin adaugarea de contur si de profunzime in zona pometilor se pot masca multe imperfectiuni ale tenului, dar va trebui ca mai intai sa se faca apel si la o crema sau o pudra aurie sau aramie care sa acopere usor pometii, fruntea si nasul, astfel incat bujorii sa vina ca turnati dupa aceea. Bineinteles, este un truc de folosit in anotimpul cald, cand se presupune ca soarele bronzeaza natural fata.

Pielea prea deschisa la culoare nu este usor de machiat atunci cand avem de-a face cu pete, discromii sau alte imperfectiuni ale sale si de aceea va fi necesar ca mai intai sa se gaseasca o formula buna de inchidere a sa, fie prin creme autobronzante, fie natural la plaja sau la un solar mai de doamne-ajuta. In caz contrar, machiajul va fi un adevarat chin si se vor impune tratamentele de tip medical care sa vindece problema de fond a discromiilor pielii.

In toate cazurile, hidratarea prealabila a tenului, a pielii este obligatorie pentru a nu se agrava conditia sa si pentru a se acoperi mai usor imperfectiunile. Corectoarele tip Concealer si Highlighter  sunt utile insa e recomandat initial apelul la un profesionist care sa aleaga aceste cosmetice pentru tenul nostru si apoi sa ne si arate cum sa le folosim adecvat cu nevoile noastre speciale.

In sfarsit, daca ati utilizat vreodata spray-urile naturale pentru fixarea machiajului si ati remarcat prospetimea pe care o ofera fetei atunci nu va veti feri sa apelati si la aceste produse menite sa confere un look de model purtatoarelor sale. Compania Evian ofera asemenea cosmetice utile, dar veti putea gasi si alternative la fel de bune daca veti investi putin timp in cautarea lor. Sunt ideale pentru buna mentinere a machiajului, aplicate la final, si vor ajuta mult la mascarea discromiilor tenului.

foto Northfoto

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu