|
 Dupa
luni în care a dominat topurile de carte de peste
Ocean, „Evaghelia dupa Iuda” (Editura Egmont)
apare si în librariile din România. Papirusul
pe care a fost scrisa constituie una dintre cele mai
importante descoperiri arheologice din ultimul secol.
Dupa 1 600 de ani în care despre acest text practic
disparuse, papirusul începe, în anii ’70,
o adevarata odisee. Gasit într-o grota din Egipt,
el este ulterior tranzactionat, sustras si apoi lasat
sa putrezeasca în seifuri bancare. De-abia în
2001 este restaurat si apoi publicat. Iar aparitia cartii
a stîrnit un adevarat cutremur pe piata editoriala
si în comunitatile crestinilor din întreaga
lume. Evanghelia proclama ca tradarea lui Iuda a fost
actul de suprema devotiune fata de Iisus.
Textul este perceput de catre multi dintre credinciosii
de azi drept o amenintare la adresa crestinismului.
Nimic mai fals. El doar „împrumuta”
personaje ale istoriei biblice, pe care le foloseste
pentru a construi un cu totul alt univers religios,
unul de esenta gnostica. În primele secole crestine,
atunci cînd nici macar canonul sacru al Noului
Testament nu era definitivat, „Evanghelia dupa
Iuda” era considerata de Biserica drept un real
pericol, care putea sa-i sminteasca pe cei care nu stiau
suficiente despre viata si jertfa lui Iisus. Si asta
pentru ca textul prelua personajele cunoscute crestinului
de rînd, fabricîndu-le o cu totul alta istorie
si, prin urmare, o alta identitate. Pentru gnostici,
Dumnezeul Vechiului Testament este o divinitate de rang
inferior, iar creatia, lumea, masura nepriceperii sale.
Miza lor era simpla: sa ajunga la adevarata cunoastere
si sa scape din acest univers corupt. Prin orice mijloace.
De aceea, „eroii” curentului gnostic care
a produs aceasta Evanghelie sunt cei care au încalcat
ordinea morala de aici: Cain, locuitorii din Sodoma
si Gomora. Lor li se adauga Iuda, cel care, vînzîndu-l
si trimitîndu-l la moarte pe Iisus, îl ajuta,
de fapt, sa evadeze din propriul trup.
Aceasta scriere, chiar si cu numeroasele ei portiuni
de text care nu au mai putut fi recuperate, tocmai asta
reda cu neasemuita forta: misterul si vocatia polemica
ale celor care, cu multe sute de ani în urma,
îsi defineau propria învatatura religioasa
reinterpretînd, parodiind si contestînd
învataturile centrale ale crestinismului. Rîzînd
si glumind, un alt Iisus îl initiaza pe un alt
Iuda în tainele lumii de aici si ale celei de
apoi, spunându-i: „Ridica-ti ochii si priveste
spre nor si spre lumina din el si spre stelele care
îl înconjoara. Steaua care arata drumul
este steaua ta”. A citi „Evanghelia dupa
Iuda” ca relatare alternativa a istoriei biblice
constituie o eroare; ea apartine unei comunitati religioase
care nu are aproape nimic în comun cu crestinismul
traditional. Cititi-o însa pentru importanta ei
colosala si pentru disputele pe care le-a provocat acum,
dar si în primele sute de ani ale erei pe care
care noi o numim „dupa Hristos”.
Radu Lilea
[email protected]
|
Adauga comentariu