|
 Trei
este un numar par, spune Almudena Grandes referindu-se
la personajele sale din „Castele de carton”,
roman recent publicat de Humanitas în colectia
Raftul Denisei. Cu alte cuvinte, viata în trei
poate fi una dintre fetele dragostei, nu doar un simplu
experiment erotic. Tema nu este nici pe departe noua,
însa felul în care scrie Almudena Grandes
este de-a dreptul seducator. Nu a marsat pe partea scandaloasa
a lucrurilor, a încercat, în schimb sa analizeze
relatiile dintre cele trei personaje, sa spuna acea
poveste care le este comuna, dar si istoriile lor personale.
Nascuta în 1960 la Madrid, Almudena Grandes devine
chiar prin debutul sau la 29 de ani o prozatoare apreciata.
De altfel, trebuie remarcat ca primul ei roman publicat,
„Las edades de Lulu” („Vîrstele
lui Lulu”) era unul erotic. Recunoasterea din
partea criticii, dar si succesul de public au facut
ca volumul sa devina scenariu de film. Au urmat alte
patru romane, doua colectii de povestiri si înca
o ecranizare. Ultimul volum publicat, „Castele
de carton”, este si primul tradus în româneste.
Doi baieti si o fata, cu totii sudenti la arte plastice
sînt prinsi în vîrtejul unei povesti
de dragoste: Marcos o iubeste pe Maria Jose, iar ea
pe Jaime. Acesta din urma este, de fapt, cel care face
ca doua iubiri si o prietenie sa fuzioneze. Nu sa se
amestece, ca doua sau mai multe corpuri straine, ci
sa se transforme în cu totul altceva. Trei devine,
asadar, un numar par sau mai mult decât un numar
– poate simbolul comuniunii perfecte. Arta, sexul,
cocaina, dragostea – totul se împarte la
trei. Tinerii se izoleaza de lume în micul univers
pe care si l-au construit si care le este suficient
pîna în momentul în care iubirea începe
sa se împarta doar la doi, iar succesul artistic
devine o chestiune de vanitate personala. Acel sentiment
care-i unea si care era nascut sa functioneze dupa alte
legi decît cele comun acceptate nu va reusi sa
învinga atunci cînd unul dintre cei trei,
Marcos, pleaca pentru a-si urma vocatia.
Almudena Grandes spune ca a vrut sa scrie „o carte
despre glorie” si despre lucrurile pe care le
sacrifici pentru a o obtine, nu un roman erotic. Adevarul
este însa ca romanul „Castele de carton”
pare, mai degraba, istoria cautarii, gasirii si, apoi,
izgonirii din paradis. Un paradis care nu poate rezista,
atîta vreme cît restul lumii reale, cu tentatiile
ei, exista.
Radu Lilea
[email protected]
|
Adauga comentariu